Overwatch Open Beta se apropie

Daca nu ati avut inca ocazia sa intrati faza de Closed Beta a lui Overwatch, inca mai aveti o sansa sa il jucati gratuit inainte ca acesta sa fie lansat.
Blizzard anunta ca faza de Closed Beta se va incheia in ziua de 25 aprilie, serverele jocului intrand intr-o revizie extinsa iar Overwatch mai primind cateva noutati. Apoi, intre 5 si 9 mai se va desfasura faza de Open Beta a jocului, la care poti participa toti doritorii.
Nu vor exista limitari, indiferent daca aveati sau nu un cod de beta sau o invitatie, veti primi acces la acest beta test. Overwatch va putea fi jucat de pe PC, PS4 si Xbox One, iar cei care au facut precomanda vor putea juca inca din ziua de 3 mai.
Overwatch va fi lansat pe 24 mai si are un pret cam piperat de 60 de euro, pentru ceea ce este in esenta Team Fortress 3. Chiar daca jocul in sine este excelent, pare cam subred la continut pentru un asemenea pret, ca un titlu de multiplayer. Titanfall a esuat cam din acelasi motiv.
[Escapist]