TelefoaneReviews

Faceți loc pentru Oppo Reno7 Lite 5G, noul Făt-Frumos al telefoanelor! (review)

După ce am asistat la lansarea sa în Europa în cadrul CEE de la Praga, a sosit timpul să-l cunoaștem oficial pe Oppo Reno 7 Lite 5G care este aproape în totalitate… despre cum arată. Și tocmai de aia cu asta o să și începem. E un telefon extrem de frumos. Are un design ce ar putea fi perceput chiar că ușor retro. Este flat pe ambele părți, nicio suprafață curbată sau îndoită, ecran plat, spate plat, un senviș despre care inițial chiar am fost gata să jur că este sticlă și metal. Apropo de aerul retro, când am pus prima oară mâna pe el, mi-a adus aminte instant de iphone 4, tot așa flat față spate și cu ramă aia pătrățoasă și ușor pronunțată. Fix așa arată și se simte și asta, doar că este mai subțire, mai puțin grăsuț și îndesat și mai mare.

Este despre look-ul fancy

Apoi felul în care arată spatele. Producatorii au făcut un soi de vodoo și au inventat  textura din asta mulți layer, cu un coating foarte fin, iar varianta asta de Oppo Reno7 Lite pe care o am eu și care se numește Rainbow Spectrum, chiar reușește să-ți ofere toate culorile curcubeului. Are o mulțime de reflexii, care de care mai interesante și mai finuțe, deci dacă ești fanul abordărilor cameleon, asta este telefonul pentru ține. Logoul Oppo se află discret dar vizibil într-un colț, iar în colțul opus adastă camerele, două la număr, delimitate de o suprafață la fel de glossy, dar nu avem de-a face cu un modul propriu zis, ci doar cu această delimitare a suprafeței, în josul căreia scrie elegant AI portrait camera. Deci telefonul nu are un bump, nu are un modul propriu zis, ci doar camerele însele care par atașate direct pe spatele plat al telefonului. Nu arată rău deloc, dimpotrivă, respiră simplitate și elegantă și îmi place mult inclsiv simetria celor două obiective care par identice. Dar stați așa, că n-am ajuns la chestia cea mai tare.

OPPO Reno7 Lite 5G review

Cele două camere incluse de Oppo Reno7 Lite sunt înconjurate de câte un inel… RGB! Da, ați auzit cât se poate de bine, inel care se iluminează atunci când primești notificări sau încarci telefonul! Uite că la asta nu s-a gândit mai nimeni până acum. Cred că am mai văzut niște logouri din astea care se iluminau pe la diverse modele mai de gaming așa, dar asta nu-i deloc de gaming, ci folosește această iluminare drept element decorativ în jurul camerelor. Iar culorile se schimbă în funcție de anumite acțiuni sau contexte: când îl pornești are un breathing ușor, adică pâlpâie, când telefonul se încarcă cele două inele sunt permanent aprinse, când primești un apel clipesc, la mesaje necitite din nou respiră ușor iar la jocuri au un fel de blink.

Ecran și hardware

Nu știu dacă mi-a plăcut atât de mult sau dacă mai mult m-a suprins! N-ai cum să te faci că nu vezi asta! Deci Oppo Reno7 Lite este parcă special gândit să-ți atragă atenția. Întorcându-l pe față, dai peste un ecran nici prea mare, nici prea mic, este o diagonală intermediară de puțîn peste 6.4 inch, OLED cu un peak brightness de 600 de nitsi. Nu se vede rău deloc, dimpotrivă, culorile sunt bune și vibrante, dar frecvența este la 60Hz, cam mică pentru așteptările și pretențiile de azi și rezoluția este Full HD+. De fapt, de rezoluție îmi pasă mai puțin, este ok pentru dimensiunea asta de ecran, dar nu pot să nu mă întreb de ce n-au pus un ecran de măcar 90Hz, pentru că acum o astfel de specificație nu mai reprezintă chiar ceva exotic, nici măcar în zona telefoanelor mai accesibile.

OPPO Reno7 Lite 5G review

Oppo Reno7 Lite este rezistent la apă și praf IPX4, adică nu la scufundări în marea moartă și este ușurel la cele 173 de grame ale sale. O chestie care mi-a atras atenția este că telefonul care mi-a venit mie la test e cu Android 11 și interfața proprietară Color OS 12. De ce Dumnezeu n-o fi venit direct cu Android 12 nu știu să va zic, probabil urmează curând un update. Dar de mișcat se mișcă bine, interfața este simplă și aerisită, nimic deranjant sau nelalocul lui. Telefonul este motorizat de un procesor Qualcomm mai de mijloc așa, un Snapdragon 695 5G, un chip pe 6 nano apărut undeva pe la finalul anului trecut, și care s-a descurcat mai mult decât onorabil în Geekbench 5. A scos 1970 de puncte, un pic peste media categoriei, și la fel de bine se descurcă și în jocuri.

Bine, ținând cont că ecranul este FHD+ și că procesorul nu este foarte power hungry, deci nici nu se prea încinge, experiența a fost una destul de fluidă în cele câteva titluri încercate de noi. Not great not terrible, un procesor decent, secondat de 8GB RAM și 128 GB stocare. Și apropo de stocare, care ar putea părea unora insuficientă, Oppo Reno7 Lite are un treat old-school, și anume ai posibilitatea să îi adaugi un card micro-sd și să-ți extinzi în felul asta storage-ul. O chestie care nu mai este la fel de răspândită astăzi pe cât era odată, dar care mi se pare practică. Și nu este singura chestie „retro” de pe telefonul asta: jack-ul de cășți are și el un come-back, și știu destul lume care încă plânge după el: oamenii care încă mai au cășți mișto cu fir și jack și care vor să le folosească, nu? Desigur, nu te oprește nimeni să-ti umperi un adaptor USB-C-jack, doar că adaptoarele astea au prostul obicei de a se rătăci și a se pierde când ti-e lumea mai dragă.

OPPO Reno7 Lite 5G review

Va jur că am avut cel puțîn 2-3 de a căror soarta nu mai știu nimic. Deci mufă jack este direct pe telefon, să fie primită. Cât despre restul bunătăților cu care ne-am obsinuit pe telefoanele din ultima vreme, unele sunt, altele nu. De exemplu, senzorul de amprenta este în butonul de power, nu sub ecran. Sau faptul că Oppo Reno7 Lite nu suportă WiFi6, the latest and the greatest în materie de standarde de conectare wireless, în schimb este 5G sau suportă ultimul standard Bluetooth 5.2 sau aptxHD, acel codec lansat de Qualcomm menit să suporte audio hi-res la 24 de biți.

OPPO Reno7 Lite 5G review

Adică un amalgam de chestii mai vintage, gen jack de cășți, suport micro-sd sau senzor de amprenta în butonul de power și specificații ultramoderne gen aptxHD, bluetooth 5.2 sau 5G. Tot acest ansamblu este alimentat de o baterie nici prea-prea nici foarte foarte de 4500mAh, cu încărcare rapidă super-vooc cum își denumesc ei acest standard, la 33W. Ce ar mai fi de remarcat aici la capitolul motorizare, este acel RAM expansion care îți permite să mai aloci niște spațiu virtual de pe storage, adică din ROM. Chestia asta se face din settings, RAM, RAM expansion și îți apare o opțiune de Expand By și introduci valoarea cu care mărești canitatea de memorie RAM. Asta ajută în multitasking sau în aplicațiile foarte solicitante gen jocuri, pentru o experiență mai fluidă și pentru a preveni lag-ul sau încetinirea proceselor. Am încercat opțiunea asta și chiar se simte, funcționează.

Cea mai bună cameră e aia pe care o ai

Am ales să vorbesc spre final despre camerele lui Oppo Reno7 Lite. Este interesant că dezvoltatorii poziționează modelul asta ca fiind un telefon accesibil, nu foarte pretențios, dar cu performanțe bune pe zona de foto. Așa să fie? Well, da și nu prea. Da în sensul în care beneficiază într-adevăr de o camera principală bună, cu un senzor Sony de 64MP. Nu prea, în sensul în care este și singură care contează. Ea mai este completată de o camera de adâncime de 2MP și încă una de macro tot de 2MP. Problema cu această din urmă este că are și un senzor de rezoluție foarte mică, și mai este și foarte de nișă. Câte poze cu gărgărițe să faci? Una-două pe an? Nu știu ce să zic, mai bine puneau un ulra-wide, l-ai fi folosit oricum mai des decât vei folosi vreodată un macro.

OPPO Reno7 Lite 5G review

Cât despre camera de adâncime, ei spun că aceasta, în conjuncție cu camera principală, obține rezultate foarte bune în modul portrait, și într-adevăr imaginile rezultate în acest mod de fotografiere chiar arată bine. Dar n-aș zice că este ceva ce n-am mai văzut. Dar artificiile cu care se laudă Oppo Reno7 Lite pe foto, sunt mai degrabă software. Camera este ajutată de un AI destul de isteț, și are tot felul de gimmick-uri gen bokeh flare, posibilități de ajustare și retușare, un fel de beautification automat, selfie-uri HDR, un mod numit extra HD și care face niște capturi la 108MP, și așa mai departe.

Da, știu că a sunat ciudat asta cu poze de 108MP când senzorul camerei are doar 64MP, și nu, nu este o greșeală, este tot un algoritm software implementat pe Oppo Reno7 Lite. De fapt dacă intri în secțiunea more a aplicației foto, de altfel foarte simplă și inteligibilă, mai găsești și alte chestii gen dual video sau mod manual. Dar apropo de video aici sunt un pic dezamăgit, filmarea este maxim 1080p@30, atât cu camera de pe spate cât și cu cea frontală de 16MP. Singură chestie remarcabilă la camera asta frontală ar fi că poți activă HDR pentru selfie-uri.

OPPO Reno7 Lite 5G review

Acestea ar fi în mare aspectele mai importante ale lui Oppo Reno7 Lite al cărui principal atuu este până la urmă… aspectul. Este un telefon care arată foarte bine, dar care altfel este simplu, fără mari pretenții, funcțional și eficient, fără însă a ieși în evidență prin dotări ieșite din comun sau performanțe deosebite. Am văzut pe la cei care l-au mai testat pe afară comentarii care reclamau faptul că este chiar mai puțîn dotat decât predecesorul sau direct, modelul 6Z. Partea bună este este că-i arătos și pentru mulți asta contează, partea mai puțin bună pentru el este că are o competiție acerbă nu doar din partea altor modele Oppo mai vechi sau mai noi, ci și din partea altor producători, care în zona asta de preț oferă uneori mai mult din punct de vedere al dotărilor.

OPPO Reno7 Lite 5G review

OPPO Reno7 Lite 5G – Concluzie și preț

Dacă ar fi să menționez câteva trăsături bune ale lui Oppo Reno7 Lite, aș puncta aspectul, procesorul Qualcomm bun și foarte echilibrat și camera principală Sony. Și acum să zicem și câteva chestii de rău, că să fie treaba treaba: absența altor focale utile, măcar un ultrawide acolo să fi avut, filmarea este doar 1080, faptul că nu are și el un WiFi6 pe sufletul lui acolo și frecvența la 60Hz a ecranului, nu era rău să fi fost măcar 90Hz. Puncte în plus i-aș mai da pentru șmecheria asta ingeniosa a inelelor luminoase în jurul camerelor, care este un feature unic, și pentru prezența jack-ului de căști.

OPPO Reno7 Lite 5G review

Dar cât e halatul dom’ne, cât e halatul? Prețul lui Oppo Reno7 Lite este de 1800 de lei și aici, ay, there’s the rub cum zicea Hamlet în faimosul monolog. Aici e buba, pentru că la banii ăștia, mai sunt și alte telefoane, unele dintre ele chiar mai bine dotate. Sigur, nu arată la fel de bine că ăsta, dar categoric sunt alternative solide din punct de vedere al specificațiilor și performanțelor.

Acum, hotărăște fiecare ce contează pentru sine: dacă miza ta este aspectul atunci mergi pe Oppo Reno7 Lite. Dacă vrei the biggest bang for the buck, adică maximul de performanță pentru banii tăi, atunci mai ai și alte opțiuni și variante. Dar dacă nu ești un extremist al specificațiilor, poți să mergi liniștit pe telefonul asta, sunt mulți utilizatori penrtu care la ce fac ei în fiecare zi cu un telefon, browsing, social media, filme, câte un joculeț din când în când, Oppo Reno7 Lite este numai bun și suficient.

Zona IT

Întotdeauna am avut înclinații „renascentiste”: film, jurnalism, filosofie, orice presupune despicatul firului în patru până la mecanismele cele mai profunde. Dar pasiunea pentru tehnologie a fost o constantă. Am început să configurez sisteme PC pe la sfârșitul anilor ’90, întâi pentru mine, apoi pentru prieteni, apoi pentru primul meu start-up, una dintre primele firme de editare digitală din Romania. Asta în paralel cu jurnalismul tech, început în aceeași perioadă, concretizat întâi în producții TV, apoi în online.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button