Telefoane

OnePlus 5 ar putea fi pe drum

Mobile World Congress a marcat anunțul unui număr mare de telefoane noi, dar printre producătorii absenți s-a numărat OnePlus, iar compania tot are de gând să lanseze ceva nou în curând.

Telefonul cel nou ar urma să poarte numele OnePlus 5. De ce 5 și nu 4? Pentru că în industria tehnologică număratul nu este un punct forte. Conform zvonurilor, acest telefon ar avea câteva similarități cu Galaxy S7 Edge, ecranul său fiind curbat la margini.

OnePlus 5 ar putea folosi un chipset Snapdragon 835 sau unul comparabil de la o altă companie decât Qualcomm. În ceea ce privește capacitatea de memorie, telefonul ar urma să aibă 6GB sau 8GB, iar pentru stocare ar avea 256GB. Zvonurile sugerează că ar putea avea un corp făcut din ceramică. Cât de adevărat este, nu am cum să vă spun. În ceea ce privește camerele, cea principală ar avea 23 megapixeli, iar cea secundară ar avea 16 megapixeli.

O dată de lansare nu este disponibilă pentru telefon, dar va sosi pe parcursul acestui an. Prețul poate că va fi în ton cu restul modelelor făcute de OnePlus, cu puțin noroc producătorul nu o va lua razna, ca Google. La urma urmei, telefoanele acestea mereu s-au remarcat prin configurația de flagship, dar cam la jumătate din prețul unui flagship.

[GSM Arena]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button