OnePlus 13R va debuta în piețele globale pe 7 ianuarie 2025 ca o alternativă OnePlus 13 cu procesor ușor inferior dar un preț mai bun.
Astfel, dacă OnePlus 13 se alătură noului val de telefoane cu Snapdragon 8 Elite, OnePlus 13R s-ar putea mulțumi cu predecesorul Snapdragon 8 Gen 3, o soluție cu performanțe tot de nivel premium, chiar dacă nu din categoria „latest and greatest”.
Anunțat pentru piața din China pe 31 octombrie, OnePlus 13 va ajunge în magazinele europene la începutul lui 2025, echipat cu versiunea globală de firmware ce include pachetul Google Play Services și acces Play Store. De asemenea, garanție internațională și suport tehnic prin canalele oficiale.
La fel ca modelul mai bine cotat, OnePlus 13R primește un upgrade major la partea de baterie, producătorul OnePlus selectând un acumulator cu tehnologie superioară dezvoltat de partenerul CATL. Este vorba de acumulatori infuzați cu siliciu la partea de anod, o inovație care permite creșterea densității de înmagazinare a energiei fără a compromite longevitatea acumulatorului. Concret, capacitatea acumulatorului crește de la 5400mAh pentru OnePlus 12, la un impresionant 6100mAh cu încărcare de 100W pentru OnePlus 13 și 6000mAh cu încărcare rapidă de 80W pentru OnePlus 13R.
Chiar dacă mai târziu, după lansarea pregătită pentru luna ianuarie, OnePlus 13 ar putea fi oferit și într-o versiune „rugged” cu certificare IP69 pentru protecție împotriva pătrunderii de apă și praf, respectiv acumulator de 7000mAh. Dispozitivele cu clasificare IP69 sunt proiectate să funcționeze în medii dificile, cu expunere frecventă la apă, praf și reziduuri.
Specificații OnePlus 13 și OnePlus 13R
OnePlus 13 vine cu ecran AMOLED LTPO de 6.82 inch, cu rezoluție QHD+ și rată de refresh la 120Hz. Configurația bazată pe SD 8 Elite vine cu 12GB memorie RAM și 256GB stocare internă în echiparea de bază, existând și opțiuni cu 512GB/12GB RAM, respectiv 512GB/16GB RAM și 1TB/24GB RAM încadrate la prețuri ceva mai piperate. Deocamdată nu este clar dacă și echiparea de top, cu 1TB/24GB RAM, va ajunge în magazinele europene
În ce privește designul, noul flagship vine cu o insulă foto restilizată, puțin mai mare și încadrată central pe spatele telefonului. Fără schimbări majore la partea configurației foto, OnePlus 13 păstrează senzorul Sony LYT-808 de 50MP pentru camera principală, schimbând doar camera ultra-wide bazată pe Sony IMX581 (48MP) și camera periscope, echipată cu un senzor OV64B de 64MP. Noua configurația primește astfel Sony IMX882 de 50MP pentru camera ultra-wide, respectiv Sony IMX882 pentru camera periscope cu zoom optic 5X. Altfel spus, toate camerele foto vor avea câte 50MP, ușurând tranzițiile în timpul filmării prin comutarea funcției zoom.
O îmbunătățire majoră pentru noul flagship este senzorul de amprentă cu ultrasunete, mult mai rapid și precis decât soluțiile optice folosite în trecut.
OnePlus 13R vine cu ecran AMOLED LTPO de 6.78 inch, cu rezoluție FHD+ și rată de refresh la 120Hz. Configurația bazată pe SD 8 Gen 4 vine cu 8GB memorie RAM și 256GB stocare internă în echiparea de bază, existând și opțiuni cu 512GB/12GB RAM, respectiv 512GB/16GB RAM.
La aranjamentul foto include o cameră principală de 50MP, cameră telephoto de 50MP cu zoom optic 2X și cameră ultrawide de 8MP. Camera frontală este de 16MP și va suporta filmare 1080p.