Oda SSD-ului, sau concert pentru SSD si sistem!

Cand te gandesti la progresul computingului in ultima jumatate de deceniu te poti referi la multe: procesoare din ce in ce mai rapide, placi grafice monstruoase, adevarate power houses, memorie RAM multa si iute, dar poate niciunul dintre aceste elemente nu a avut un impact atat de covarsitor si observabil asupra sistemelor noastre de calcul ca SSD-ul. Introducerea unui SSD in sistem are un efect instantaneu: computerul booteaza mai repede, programele si jocurile se incarca fulgerator si performanta sistemului in ansamblu este VIZIBIL mai buna.
Am plantat SSD-uri in timp, si cu bani pusi de-o parte pe toate device-urile pe care lucrez (mai putin pe telefon sau tableta :)), pe laptop am pus un Samsung 840 Pro de 260 GB, pe workstation un Intel de 80 GB (pentru sistemul de operare), pe cea de-a doua statie grafica un Kingston de 120GB. Si nu mi-am regretat nici o clipa banii, nu tocmai putini, dati pe acest tip de stocare. Pentru ca da, asta este problema SSD-urilor: sunt inca scumpe, si nu suficient de incapatoare. Uneori cu multe ordine de marime mai scumpe si mai mici. As vrea sa le am peste tot, din pacate ma limitez la ce-mi permit: SO-ul si softurile pe SSD, stocarea propriu zisa, folderele si fisierele pe Hard Disk. Vestea buna este ca, luand in calcul scaderile preturilor de pe piata pentru componente, 2014 va fi un an bun pentru Solid State, cu preturi mult mai accesibile. In ritmul actual am putea avea anul acesta SSD-uri de 256 GB la 300-400 de RON, adica la preturile la care sunt acum cele de 120. Doamne ajuta! Cu siguranta se vor trezi unii care sa comenteze ca „e mult!!!”, „da’ la ce-mi trebuie, ca hardu’ meu ultrasmecher face si drege” etc…Nu-i ascultati! Imbunatatirile sunt substantiale si observabile cu ochiul liber. Toshiba a cumparat OCZ, un important fabricant de astfel de dispozitive. Nu intamplator si nu degeaba. Va veti convinge singuri in clipa in care veti porni vechiul computer de pe noul vostru SSD!
Adevarat!