Oculus Rift poate virtualiza… lumea reala, transformand-o intr-un joc!

Oculus Rift, acum sub tutela Facebook, au achizionat un start-up londonez numit Surreal Vision, ce efectueaza mapari 3D ale unor scene din lumea reala. Pe langa posibilitatea de a te deplasa in lumi virtuale ce imita realitatea, tehnologia face acum posibila interactiunea cu obiecte din lumea reala ce au fost reconstruite software.
Chichitele din spatele muncii celor de la Surreal sunt probabil cel mai bine explicate chiar de catre membrii echipei, ce au dat amanunte in comunicatul de presa al achizitiei.
„La Surreal Vision, revizuim cei mai moderni algoritmi 3D pentru a oferi un model bogat, actualizat al intregului mediu inconjurator, incluzand oameni si interactiunile lor unii cu altii. In definitiv, aceste tehnologii vor conduce la sisteme VR sau AR ce pot fi folosite in orice conditii, zi sau noapte, interior sau exterior. Vor deschide usa catre adevarata teleprezenta, unde oamenii vor putea vizita pe oricine, oriunde.”
Tehnologia Surreal nu are doar potentialul de a crea lumi de joc cu adevarat navigabile, dar ar putea permite genul de interactiune sociala si experienta de comunicare pe care Mark Zuckerberg le-a vizualizat din prima clipa cand Facebook au achizitionat Oculus.
Oculus au achizitionat deja mai multe startup-uri ce construiesc tehnologii compatibile cu ambitiile lor de realitate virtuala, inclusiv compania de motion-tracking Nimble VR si echipa de design responsabila de Microsoft Kinect. Tehnologiile de mapare ale Surreal Vision par a fi compatibile cu tehnologia de motion-tracking pe care Oculus o folosesc deja. Aceasta tehnologie poate construi o lume virtuala supraimprimata peste cea reala, iar software-ul de motion tracking ar putea permite utilizatorilor sa se miste prin aceasta lume, interactionand cu obiecte identificate prin motorul de identificare de imagini al Surreal Vision.
Un scenariu ipotetic bazat pe ce stim despre accesul celor de la Oculus la tehnologii la ora actuala, este ca Oculuis poate mapa expresiile faciale si corporale din lumea reala ale utilizatorului, pe avatarul sau virtual.
„Avand abilitatea de a reconstrui si urmari lumea din jurul nostru in mod continuu, vom fi capabili sa construim o mai buna intelegere a lumii la nivel semantic. Asta ne va aduce puterea lumii digitale in multitudinea de interactiuni pe care noi ca oameni le intreprindem in fiecare zi, conducand la noi descoperiri in interactiunea dintre oameni si computere, si o platforma de calcul ce ofera cu adevarat constientizare spatiala,” spun membrii echipei.
Dispozitivul urmeaza a fi lansat spre inceputul lui 2016.