ȘtiriTech&IT

Ochelarii inteligenți META, folosiți pentru recunoaștere facială și obținerea de date personale în timp real

Doi studenți de la Harvard au demonstrat cum ochelarii inteligenți Meta, creați în colaborare cu Ray-Ban, pot fi folosiți pentru a identifica indivizi și pentru a obține informații personale despre aceștia în timp real. I-XRAY, tehnologia dezvoltată de studenți, reunește recunoașterea facială cu date disponibile public și ochelarii inteligenți, evidențiind cât de mari sunt riscurile pentru confidențialitatea individuală.

Cum funcționează ochelarii inteligenți META cu tehnologia I-XRAY?

Demonstrația realizată de AnhPhu Nguyen și Caine Ardayfio a utilizat ochelarii inteligenți Meta, care seamănă cu o pereche obișnuită de Ray-Ban, dar care sunt capabili să înregistreze video și să transmită fluxuri live pe platforme precum Instagram.

  • Ochelarii Meta Ray-Ban 2 (lansați în 2023) au fost folosiți pentru a filma fețele oamenilor în spații publice. Acești ochelari sunt greu de deosebit de ochelarii normali, ceea ce face supravegherea discretă. Orice cameră ascunsă ar putea, însă, obține aceleași rezultate.

Ochelarii inteligenți META Ray-Ban

  • „Recunoașterea facială inversă” – Pe baza filmării, tehnologia de recunoaștere facială identifică persoana, comparând fotografia cu imagini publice disponibile online. PimEyes este una dintre cele mai eficiente soluții în acest sens, potrivit testelor efectuate de studenți.
  • Extracția datelor folosind modele de limbaj avansat (lansate în 2022) – După ce se găsesc imagini online, un model de limbaj avansat procesează datele și deduce informații personale (nume, ocupație etc.) din surse neorganizate.
  • Căutarea adresei de acasă (lansată în 2017) – Utilizând instrumente precum FastPeopleSearch, se pot găsi informații personale din surse publice doar prin nume. Acestea includ adrese, numere de telefon și chiar informații despre rude.
  • Căutarea numărului de securitate socială (lansată în 2023) – Servicii precum Cloaked.com permit obținerea parțială a numerelor de securitate socială (SSN) dacă ai acces la un număr de telefon corect. Acest lucru este posibil deoarece majoritatea datelor de securitate socială ale americanilor au fost compromise în breșe de securitate.

Studenții au creat și o listă cu site-urile brokerilor de date de unde ar trebui să-ți ștergi datele sau să soliciți eliminarea lor:

  • PimEyes;
  • FastPeopleSearch;
  • BeenVerified;
  • Acxiom;
  • Spokeo;
  • MyLife;
  • Intelius;
  • Nuwber;
  • Radaris;
  • White Pages.

Brokerii de date sunt companii care colectează, agregă, cumpără și vând informații personale și de consum despre indivizi din diverse surse. Aceste informații pot include nume, adrese, numere de telefon, activități online, istoricul achizițiilor, date financiare, comportamente de consum, și multe altele.

Și Google a încercat să lanseze în 2013 Google Glass, un set de ochelari inteligenți. Aceștia erau un dispozitiv de realitate augmentată (AR) care includea o cameră, un microfon și un mic ecran integrat în lentilă, care putea afișa informații și notificări direct în câmpul vizual al utilizatorului. Google Glass permiteau, de asemenea, înregistrarea video și fotografierea discretă, precum și accesul la internet și la diverse aplicații.

Unul dintre principalele motive pentru care Google Glass a fost retrași de pe piață în 2015 a fost legat de îngrijorările privind confidențialitatea și supravegherea. Între timp acele motive par să fi dispărut și posibilitatea de a abuza ochelarii inteligenți META este la un nivel chiar mai ridicat. Chiar dacă există măsuri minime, precum un LED care indică atunci când ochelarii înregistrează, aceste semne sunt ușor de ignorat sau dificil de observat în lumină puternică sau în spații aglomerate.

 

Articole asemanatoare

Back to top button