Oare poate un laptop ca ROG Strix G512LV sa fie o alternativa pentru PC?
Oricat as spune cateodata ca laptop-urile nu sunt de gaming, evolutia acestora pare sa-mi dea peste gura. Timp de vreo luna am avut ocazia sa ma joc cu ROG Strix G512LV si sa-mi schimb parerea. Chiar daca o sa va stric surpriza si o sa va zic de acum ca nu am facut asta, trebuie sa recunosc; laptop-urile de gaming au devenit din ce in ce mai puternice. Iar cel de fata este si aratos dat naibii!
ROG Strix G512LV – Ce este, ce face?
De obicei laptop-urile sunt negre, aratoase, dar in acelasi timp plictisitoare. Ei bine, ROG Strix G512LV vine sa modifice aceasta obisnuinta. Modelul pe care l-am avut in teste are o culoare fresh care se numeste Glacier Blue. Este un albastru spalacit care arata foarte bine si se apropie mult de o nuanta de gri. In combinatie cu iluminarea RGB de pe tastatura si de pe fundul laptop-ului, creeaza un design foarte atragator pe care-l vad ca pe o gura de aer proaspat.
Daca aspectul este un punct forte, specificatiile sunt pe masura. ROG Strix G512LV nu se fereste sa ofere cat mai multa performanta, astfel sub carcasa se ascund componente moderne foarte capabile. O combinatie care acompaniaza foarte bine ecranul rapid cu rata de refresh de 144Hz.
Configuratia modelului testat:
- Procesor: Intel Core i7-10875H
- Memorie: 32GB DDR4 3200Mhz
- Placa video: NVIDIA RTX 2060 6GB
- Stocare: 2x Intel 660p 512GB in RAID 0
- WiFi: Intel Wi-Fi 6 AX201
- Ecran: 15.6″ IPS FullHD 144Hz
Pe langa componentele puternice, ROG Strix G512LV ofera si o suita de aplicatii create de ASUS pentru a imbina aproape la perfectie hardware-ul cu componenta software. Avem parte de butoane dedicate pentru controlul profilelor de racire. In acest fel, daca urmaresti filme sau stai pe internet, laptop-ul va fi super silentios. Atunci cand intrii insa intr-un joc, sistemul de racire intra in modul Turbo pentru a mentine componentele intr-o stare optima de functionare. In acest mod, tinde sa devina putin galagios, dar daca te joci cu casti nu vei sesiza acest aspect, iar daca folosesti boxele integrate, va fi aproape inaudibil.
Quality Control
Cu ROG Strix G512LV ne-am cunoscut prima oara atunci cand am scris despre ce ne rezerva anul 2020 din perspectiva Republic of Gamers. Inca de atunci am stiut ca modelul asta o sa fie un fel de jack of all trades. Arata bine, este performant si mai este si foarte robust. Cel putin asta este parerea pe care mi-a lasat-o dupa ce l-am folosit o perioada indelungata. Nu pare genul de laptop pe care il scapi de pe masa si este game-over. In acelasi timp, nici nu as face testul asta. Dar cred cu tarie ca ar supravietui unei (sau mai multor) cazaturi.
Haideti sa vorbim putin despre ecran. Este vorba despre un panou IPS cu rezolutie 1920×1080 si o rata de refresh a ecranului de 144Hz. Comparativ cu alte modele testate, l-as plasa in partea de sus a clasamentului cand vine vorba de calitatea imaginii. Ecranul lui ROG Strix G512LV ofera imagini foarte vii, in care culorile nu par deloc spalacite sau suprasaturate. Asta inseamna ca fie vine calibrat din fabrica, fie ASUS foloseste un panou calitativ; fie ambele. In cazul ratei de refresh nu am intalnit nici un fel de frame skipping sau probleme de ghosting prea mari. Asta il face un ecran foarte bun pentru gaming, dar si pentru consum media si lucru.
Tastatura si touchpad-ul sunt un punct slab insa. Cel putin pentru mine, tastatura s-a simtit foarte moale. Aici nu ma refer la faptul ca apesi si toata tastatura se curbeaza; nu este cazul. Insa switch-urile tastaturii nu mi-au placut deloc si se simtea de parca apasam in budinca. Touchpad-ul este mai ok, dar aici sunt obiectiv si din cauza faptului ca folosesc un touchpad de laptop doar in momentul testelor. In restul timpului, soarecul este sfant pe planeta mea. Oricum, tastatura lui ROG Strix G512LV ar putea sa ii multumeasca pe unii deoarece este silentioasa si comenzile sunt inregistrate rapid. In plus, iluminarea RGB ajustabila din panoul de control Republic of Gamers scoate foarte bine in evidenta tastele.
Cum este sa folosesti un laptop de gaming din segmentul high-end?
De obicei ma rezum la a folosi laptop-uri mai slabe din perspectiva hardware-ului pentru ca nu am rabdarea sau dorinta necesara de a ma bucura la maxim de unul puternic. Cu ROG Strix G512LV am facut o exceptie si am tras pe el in perioada in care a fost la mine. Trebuie sa recunosc ca ma asteptam la o experienta de utilizare mai proasta; mult mai proasta. Am fost insa surprins de cat de bine se misca si diferenta de la PC-ul personal la acest laptop nu a fost asa mare. Unde eu folosesc un RTX 2080 pe ecran 1440p/144Hz, aici raportul se pastreaza oarecum. NVIDIA RTX 2060 de 6GB din acest laptop este tot ce ai nevoie ca sa te bucuri de ultimele jocuri la 60FPS sau chiar 144FPS cu rezolutie FullHD.
Am jucat Counter-Strike: Global Offensive la peste 200FPS, iar jocul a fost super fluid gratie ecranului. Am testat si titluri mai grele precum Metro Exodus. Cu RTX ON si detaliile la High, cateodata mai scadeam si sub 60FPS, insa este de asteptat de la o placa video mid spre high-end pana la urma. Dar sper ca ati observat ca am specificat RTX ON. Da? ROG Strix G512LV poate rula jocuri cu ray tracing fara probleme, iar experienta este foarte interesanta, mai ales in jocuri in care tehnologia este bine implementata. Deci am putea spune la fel de usor ca avem in brate un PlayStation 5 sau Xbox Series X.
Pentru munca am fost din nou surprins. Am fost plecat de acasa si am decis sa las laptop-ul personal in sertar si am bagat in ghiozdan ROG Strix G512LV. Pentru articolele zilnice, ceva internet, mail-uri si ceva editare de poze in Photoshop nici macar n-am fost nevoit sa bag incarcatorul in priza. Bine, nici ca m-am prins ca sunt pe baterie. Dupa vreo trei ore de utilizare, inca mai aveam destul cat sa mai dau si un meci de FIFA.
Sa fie 2020 anul laptop-urilor?
Cred ca intreaga revolutie a computerelor portabile a inceput cu cativa ani in urma, insa abia acum simt ca a luat amploare. Heck, laptop-ul asta e mai puternic decat fostul meu PC; sistem in care bagasem o suma frumusica. Asta ar trebui sa schimbe putin perspectiva cumparatorilor. Un PC cu specificatii similare este undeva pe la 1000 de euro, daca nu mai bine. Mai adaugi si un monitor FullHD la 144Hz cu panou IPS care te duce inca vreo 1000 de lei, un mouse si o tastatura, un set de boxe si te trezesti ca ai dat undeva la pretul lui ROG Strix G512LV.
Atunci, de ce nu ne luam toti laptop-uri, nu? Ei bine, fie ca vrem sa credem sau nu, PC-ul inca are piata lui. Vorbim de optiuni de upgrade, aspect, libertatea de a alege ce hardware vrei, silentiozitate, racire mai eficienta; pe aceeasi nota insa, avem portabilitatea laptop-urilor si poate si faptul ca unul are vreo 15.6″. L-ai pus pe o masa de cafea, ai trantit un mouse si un pad langa el si i-ai tras cablul de alimentare aproape. Aia e tot. Alegerea este a utilizatorului, care stie cel mai bine ce nevoi are. Nu am insa cum sa nu apreciez faptul ca laptop-ul a ajuns acum sa poata tine locul unui PC fara atat de multe compromisuri ca in trecut.