O baterie nouă se poate stinge de una singură dacă ia foc
Samsung Galaxy Note 7 a încins conversația mondială despre volatilitatea bateriilor Litiu-Ion. Așa că se tot încearcă realizarea unui mod prin care aceste baterii să nu mai incendieze avioane.
O posibilă soluție a fost găsită recent la Universitatea Stanford, niște cercetători realizând o membrană menită să împiedice izbucnirea în flăcări a bateriei. Membrana cu pricina, amplasată între părțile negative și pozitive ale bateriei, conține un material ignifug.
Atunci când membrana atinge o temperatură de 160 de grade, la care în mod normal separatorul se va topi oricum, acest material este eliberat, iar orice fel de incendiu potențial este împiedicat.
Până acum această soluție a fost testată folosind o baterie mică, sub formă de monedă, împiedicând răspândirea reacției în doar 0.4 secunde. Iar partea cea mai importantă aici este că materialul adițional nu va reduce durabilitatea sau capacitatea bateriei. Pur și simplu este un inclus într-un strat care deja ar exista.
Nu se știe când vom vedea pe piață baterii care să folosească această soluție, cercetătorii încă mai având de testat tehnologia și pe baterii mai mari, sub diferite condiții, nu doar încălzirea sa cu o flacără deschisă.