PCTECHTech&IT

NZXT își încearcă din nou norocul cu fabricarea de surse de alimentare

NZXT este compania cel mai bine cunoscută pentru gama sa de carcase, și mai puțin pentru sursele sale de alimentare, de care nu a mai lansat un model nou din 2016. Asta se schimbă astăzi. NZXT lansează o nouă linie digitală de surse de alimentare și, la fel ca unele dintre coolerele sale și produsele de iluminat, noile produse oferă monitorizare și control al puterii în timp real prin software-ul CAM al companiei.

Compania a promovat agresiv utilitarul CAM de o bună perioadă de timp, deci nu este deloc surprinzător faptul că cele mai noi surse din seria E fac parte din acest ecosistem. Prin intermediul CAM, utilizatorii pot monitoriza temporizările acestora, orele totale de activitate și chiar protecția împotriva supraîncărcării multi-rail (OCP – over-current protection).

Johnny Hou, fondator și CEO al NZXT, a declarat:

Sursa de alimentare este o parte esențială a calculatorului dumneavoastră. Scopul nostru de a crea un PC mai inteligent, capabil să răspundă în mod automat la cererile aplicației – fie că navigați pe Internet, redactați e-mailuri, fie jucați jocul preferat – incluzând controlul și monitorizarea pe dispozitivele care sunt integrate în sistem. Sursele noastre din seria E reprezintă un alt pas în completarea acestei viziuni.

NZXT a colaborat cu Seasonic, un producător bine-cunoscut în acest domeniu, pentru a-și construi noua serie E. Compania laudă utilizarea condensatoarelor japoneze cotate la 105C, împreună cu certificarea 80 Plus Gold și cablarea complet modulară. Acestea au, de asemenea, un procesor digital de semnal (DSP – digital signal processor) pentru a furniza indicatori de putere în timp real pentru șinele +12V.

Exista trei optiuni de putere – modelul E500 (500W) la prețul de 124,99 dolari, modelul E650 (650W) la prețul de 139,99 dolari și modelul E850 (850W) la prețul de 149,99 dolari. Fiecare dintre ele rulează silențios atunci când alimentează încărcături sub 100W. De asemenea, fiecare are o garanție de 10 ani.

Noile surse de alimentare sunt disponibile acum în Statele Unite pe site-ul NZXT și vor fi disponibile în Europa în cursul acestei luni.

Sursa

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button