ȘtiriTech&IT

Nvidia RTX 5080 și RTX 5090 au specificații complete, chiar dacă nu oficiale

Nvidia RTX 5080 și RTX 5090 ar putea fi mai aproape de lansare decât ne imaginăm, specificațiile aproape complete, dar neconfirmate oficial, fiind susținute de multiple surse de zvonuri.

Poate că ai auzit de operațiunea caloriferul, unde Nvidia răspunde așteptărilor consumatorilor pentru lansarea unei noi serii de acceleratoare grafice pentru gaming, mai performante, pregătind o linie de produse îmbunătățite la partea de eficiență și tehnologii suportate, dar care atribuie mare parte din câștigul de performanță relaxării aproape alarmante a restricțiilor privind consumul de energie.

Cum sună 450W, limită de consum rezervată exclusiv pentru placa video RTX 5080, dar 600W pentru RTX 5090? Ei bine, acum avem și o listă preliminară cu specificații tehnice, lămurind ce și pentru ce Nvidia ar vrea, dacă se poate, să ai un PC echipat cu două surse de alimentare.

Pai în cazul RTX 5090, umblă vorba-n-târg că vârful de gamă Nvidia va necesita doi conectori cu 24 de pini, de tipul celora despre care am auzit că au tendința să se topească în cazul seriei RTX 4090. Foarte bine, va fi eliminat riscul ca placa video extrem de costisitoare să se defecteze în mod subit din pricina conectorului de alimentare inserat necorespunzător (potrivit răspunsului primit de la centrul de service, justificând respingerea solicitării de garanție). Problema e că nici o sursă de alimentare din generația actuală nu dispune de doi conectori cu 24 de pini de tipul celora necesari pentru RTX 5090. Așa că inevitabil se va ajunge la folosirea de adaptoare. Iar dacă sursa de alimentare nu poate livra asemenea putere, plus rezervă suficientă pentru celelalte componente ale PC-ului, atunci ghinion. Și nici măcar nu am ajuns să vorbim despre cerințele în materie de ventilație a carcasei PC, esențială pentru ca restul componentelor să nu se „coacă” într-o zi de vară caniculară.

Specificații RTX 4090 vs. RTX 5090

GeForce RTX 4090 GeForce RTX 5090
GPU AD102-300-A1 / AD102-301-A1 GB202-300-A1
Model Ada Lovelace David Blackwell
Unități Shader 16,384 21,760
Procesoare de streaming 128 170
Bus de memorie 448 bits 512 bits
Tipul memoriei GDDR6 GDDR7
Memorie instalată 24GB 32GB
TGP 450W 600W
Preț recomandat $1,599 ?

Judecând după specificațiile tehnice ale Nvidia RTX 5090 și îmbunătățirile în materie de eficiență preconizate pentru noul GPU, vom vedea o creștere masivă a performanței în comparație cu RTX 4090, cel din urmă încă fiind mult mai rapid decât ar avea nevoie de jocurile actuale pentru PC. Așa că, de ce nu, Nvidia RTX 5090 să fie și mai scumpă. Pe principiul, dacă nu ai nevoie dar totuși vrei, atunci scoate banul. Iar AMD a pus umărul la acest aranjament, anunțând în mod formal exit-ul din piața de acceleratoare grafice pentru entuziaști.

RTX 4090 FE a fost lansat cu un preț oficial de 1.599 USD, dar este aproape imposibil de găsit la această sumă. Așa că luăm prețul actual din magazine și ne lansăm în speculații. Să zicem, 2000 de dolari preț oficial anunțat de Nvidia iar de aici „cerul este limita”, cum ar spune unii poeți.

Nvidia RTX 5090 va apărea precum un soi de „cocaină digitală” pentru companiile care se întrec deja în procurarea „la palet” a oricăror stocuri hardware pretabile pentru utilarea centrelor de accelerare AI. Așa că de ce să ne facem probleme despre prețul sau disponibilitatea RTX 5090.

Specificații RTX 4080 vs. RTX 5080

GeForce RTX 4080 GeForce RTX 5080 (conform scurgerii lui kopite7kimi)
GPU AD103-300-A1 / AD103-301-A1 GB203-400-A1
Model Ada Lovelace David Blackwell
Unități Shader 9.728 10.752
Procesoare de streaming 76 84
Bus de memorie 256 de biți 256 de biți
Tipul memoriei GDDR6 GDDR7
Memorie instalată 16 GB 16 GB
TGP 320W 400W
Preț recomandat 1.199 USD ?

Vestea mai proastă ar fi că Nvidia RTX 5080 reprezintă puțin mai mult decât jumătatea unui RTX 5090 în privința puterii de procesare, și cam la fel cu RTX 4080 în privința unei alte resurse absolut esențială pentru jocuri moderne: memoria video.

Pur și simplu, nu poți ajunge prea departe cu 16GB VRAM. Da, vei avea un framerate mai mare, dar nu vei putea crește nivelul detaliilor în jocurile ce vor apărea peste 1-2 ani, încât să te bucuri de puterea de procesare încă suficientă. Mai ales dacă AMD reacționează în mod absolut predictibil, lansând propria serie de acceleratoare grafice echipate cu 50%-100% mai multă memorie video, motivând dezvoltatorii de jocuri să fie mai puțin conservatori cu ajustarea cerințelor pentru profilul de calitate ”Ultra”.

Astfel, specificațiile tehnice așteptate pentru RTX 5080 vin cu un salt mai mic în performanță față de predecesorul 4080. Numărul de procesoare de streaming crește cu aproximativ 10%, de la 76 la 84, iar conexiunea de memorie rămâne aceeași (însă 5080 primește memoria video GDDR7 mai rapidă).

Acestea fiind spuse, este dificil de estimat cât de puternic va fi cu adevărat RTX 5080. Judecând după specificații, avem cu 10 % mai multe unități de shader, dar noua arhitectură de cip grafic ar trebui să fie și mai eficientă, iar memoria video mai rapidă ar trebui să ofere performanțe suplimentare. Per total, putem spera la o creștere generală a performanței între 15% și 25%.

În comparație cu predecesorul 4080, consumul de energie al RTX 5080 este crescut doar cu „doar” 50 W. Dar puteau fi 50W în minus și nu se supăra nimeni. Până la urmă scopul inovației tehnologice este evoluția, dar nu cu orice preț.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button