
Prețul plăcilor video începe iarăși să o ia la sănătoasa, crescând simțitor la nivel internațional tot din cauza vechiului inamic a oricui vrea să își facă un PC de gaming, minerii de cripto-monede.
Problema a ajuns până la nivelul la care Nvidia a început de acum să roage magazinele care comercializează produsele sale, cel puțin pe teritoriul Germaniei, să vândă mai înainte de toate celor care vor să facă un PC de gaming. Cum se poate face distincția între cineva care cumpără o placă GeForce pentru jocuri și cineva care cumpără una pentru minat? Simplu. De obicei cine cumpără placa de minat nu cumpără una, ci vreo zece.
Nvidia măcar are un avantaj față de competiție, în sensul că vinde plăci video direct cărora le poate păstra prețurile standard. În timp ce AMD depinde foarte mult partenerii săi de afacere.
Și dacă vă întrebați de ce n-ar vrea Nvidia să fie vândute atât de multe plăci minerilor, sunt două motive destul de bune. Primul este că deși prețul plăcilor este mare, compania în sine nu câștigă nimic în plus, din moment ce procesoarele grafice sunt vândute partenerilor care apoi fac plăcile și le vând cum vor. Al doilea este că din moment ce plăcile nu intră în ecosistemul de gaming, compania nu prea are aderență în acest segment, AMD tot pățind asta de când lumea și-a dat seama că generația Hawaii, deși consuma curent cât pentru o navă spațială, era foarte eficientă la minat Bitcoin față de competiție.
Nu mai vindeti placi minerilor ?! wink wink