GamingPC&ConsolesTech&IT

Chineza domină Steam

Ce făcuși PUBG?

Cea mai recentă ediție a sondajului periodic efectuat de Valve pentru serviciul de distribuție Steam relevă ceva neașteptat, dar inevitabil. Engleza nu mai este cea mai populară limbă folosită de sistemele utilizatorilor. A fost înlocuită de Chineza simplificată.

Iar diferența nu este de un procent sau două, ci de aproape 7%. Această diferență va continua să crească pe măsură ce piața de jocuri din China continuă să se extindă, iar jocuri populare în acea regiune din lume vor continua să se folosească de Steam pentru distribuție.

Steam a început să aibă un influx notabil de jucători din această regiune în ultimii ani, mulțumită unor titluri ce s-au răspândit foarte bine prin china, precum PUBG, și din motive necunoscute Friday The 13th. Statisticile generate de Valve chiar s-au dovedit a fi oarecum eronate din cauza internet-cafe-urilor numeroase din China, ale căror PC-uri puteau completa sondajul de mai multe ori, ducând la o izbucnire de GTX 1060-uri și procesoare Intel, într-o perioadă în care pe partea de mid-range RX 480-ul și noile Ryzen începeau să fie foarte populare. Nu știu sigur să vă spun dacă problema respectivă a fost remediată, privind starea procesoarelor aș zice că nu, din moment ce Ryzen-urile 3000 au întrecut în vânzări procesoarele Intel în majoritatea cazurilor pe care le-am văzut în ultimele luni, dar statisticile arată inversul. De asemenea, Windows 7 a devenit în mod spontan mai popular.

În cazul în care vă întrebați, limba noastră Română este pe la 0.11%. Asta nu spune prea multe din moment ce mulți avem sistemele de operare și Steam în engleză, fiindcă avem o neîncredere fundamentală în traduceri. Nu pot să spun că este una logică, s-a făcut mult efort la a localiza jocuri în ultimii ani, eu chiar am fost implicat puțin la localizarea lui TF2 în cadrul efortului comunității de a extinde accesibilitatea jocului. Dar nu este o neîncredere nefondată. Adică, ați citit The Silmarillion în Română? Răsărit în loc de est? Apus în loc de vest? Nu există Soare!!!!! Cerul este un întuneric total lipsit de stele, și avem „răsărit și apus”? Bine, bine intrăm și în discuția despre existența polilor magnetici pe Arda, dar curge mai bine ca două cuvinte ce există expre pentru a descrie pentru a descrie circuitul Soarelui într-o lume ce nu are așa ceva. Și gnomi? Gnomi!?

Dar revenind la Steam. Este foarte popular în China.

[PC Gamer]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button