GamingRSS PaginaDeMediaTech&IT

NVIDIA introduce tehnologia Ray Tracing in sase jocuri deja existente

Conferința anuală pentru tehnologia GPU (GTC) aduce împreună cei mai mari experți din grafică și gaming din întreaga lume și companii care folosesc plăcile video pentru știință, industrie și alte domenii. Astăzi, GTC a făcut o oprire în Suzhou, China, unde CEO-ul NVIDIA, Jensen Huang a ținut un discurs care conține câteva știri captivante din gaming.

Creații spectaculoase în Minecraft cu tehnologia Ray Tracing

Minecraft, cel mai bine vândut joc video din lume, cu peste 176 milioane de copii vândute, primește Ray Tracing pe Windows 10. Puteți vedea mai bine cum va arăta în video-ul de mai jos ce a a fost prezentat în premieră la GTC.

În noiembrie 2019, NVIDIA a invitat câțiva dintre cei mai experimentați jucători de Minecraft din lume să testeze jocul cu RTX. Creațiile lor au fost excepționale, așa că au fost compilate în acest video exclusiv.

NVIDIA împreună cu Microsoft Studios și dezvoltatorul Mojang adaugă o nouă formă de ray tracing, numită path tracing ce va fi lansată printr-un patch al jocului pentru versiunea de Windows 10. Cu ray tracing, jucătorii de Minecraft vor sesiza o diferență drastică și incredibilă în calitatea imaginilor din lumile create de ei.

6 titluri noi anunță că vor dispune de Ray Tracing

A fost de asemenea anunțat că șase noi jocuri vor adăuga ray tracing: Boundary, Convallaria, F.I.S.T., Project X (nume de cod), Ring of Elysium și Xuan Yuan Sword Vll. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Acestea se alătură unor jocuri deja anunțate precum Bright Memory: Infinite, Cyberpunk 2077, Dying Light 2, Minecraft, Justice, JX3 Online, SYNCED: Off Planet, The Legend of Sword and Fairy Vll, Watch Dogs: Legion și Vampire: The Masquerade – Bloodlines 2.

Cei mai mari publisheri din lume au anunțat că ray tracing va fi inclus în francizele lor de top. Astăzi, ray tracing este construit pe un ecosistem robust care include interfețe de programare standard pentru aplicații (API), suport în motoare de dezvoltare publice și private și implementate în jocuri de câtre cei mai mari publisheri.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button