Unity adaugă suport pentru NVIDIA DLSS
În cadrul conferinței GTC 2021(recomand să urmăriți aici desfășurarea evenimentelor dacă vreți detalii interesante) s-a lansat în această săptămână o serie de anunțuri, printre care și faptul că Unity calcă pe urmele lui Unreal Engine și va adăuga și el suport nativ pentru NVIDIA Deep Learning Super Sampling (DLSS) în celebrul motor de jocuri. Până la finalul lui 2021, NVIDIA DLSS va fi disponibil nativ pentru High Definition Render Pipeline (HDPR) în Unity, versiunea 2021.2.
Cum va îmbunătăți tehnologia DLSS caracteristicile lui Unity?
NVIDIA DLSS folosește randare avansată prin AI pentru a produce o calitate a imaginii comparabilă cu rezoluția nativă—și câteodată chiar mai bună – în timp ce randează doar o partre dintre pixeli. Cu ray tracing în timp real și NVIDIA DLSS, dezvoltatorii care folosesc Unity vor putea crea lumi cu ray tracing care vor putea fi experiementate la un framerate mai mare și la o rezoluție înaltă pe plăcile video NVIDIA RTX. De asemenea, DLSS oferă o creștere semnificativă a performanței pentru grafica randată tradițional.
În pas cu integrarea DLSS-ului pe motoarele grafice, NVIDIA prezintă și o serie de noi kit-uri de dezvoltare software (SDK) care ajută dezvoltatorii să facă jocuri mai bune și să câștige timp prețios și bani. Printre acestea se numără RTX Direct Illumination pentru adăugarea de milioane de lumini dinamice în mediul înconjurător cu ușurință, RTX Global Illumination pentru a calcula și adăuga cu ușurință lumină reflectată realistă și NVIDIA Omniverse, o platformă de simulare și colaborare, bazată pe RTX pentru creatori de conținut 3D, momentan disponibilă în varianta beta.
NVIDIA Game Ready Driver pentru tot mai multe jocuri
NVIDIA lansează un nou Game Ready Driver care coincide cu noul update RTX pentru Mortal Shell, care adaugă NVIDIA DLSS și ray tracing în acest titlu single-player, action-RPG de la Cold Symmetry pe 15 aprilie. Update-ul adaugă umbre ray traced în joc și suport pentru NVIDIA DLSS, care aduce un boost de performanță de până la 130% la 4K.
Un alt aspect important al driverelor NVIDIA Game Ready este că sunt folosite pentru pe post de livrator pentru funcționalități menite pentru utilizatorii GeForce. Acest Game Ready driver îmbunătățește supportul NVDIA Reflex deja existent în Valorant, celebrul shooter free-to-play de la Riot Games. Acum, modul Boost din Reflex reduce și mai mult latența de sistem în anumite scenarii limitate de CPU. Aceste tipuri de scenarii unde procesorul este cel care limitează pot apărea atunci când există multe obiecte de randat pe ecran în același timp.
Ce alte actualizări și upgrade-uri aduce Game Ready?
Printre alte funcționalități aduse de acest driver se numără:
- Integrare nativă a NVIDIA Broadcast direct în Open Broadcaster Software (OBS), cel mai popular software folosit de streameri
- Support pentru mai multe monitoare compatibile G-SYNC, printre care LG 27GP950, 2021 B1 4K Series, 2021 C1 4K Series, 2021 G1 4K Series și 2021 Z1 8K Series, împreună cu MSI MAG 301 RF
- Optimal game settings pentru două jocuri, It Takes Two și Rogue Heroes: Ruins of Tasos
- Adiția de GeForce Experience optimal settings pentru aplicații creative, cu 34 de aplicații de la Adobe Lightroom până la Blackmagic Davinci Resolve