PCTECHTech&IT

Nvidia a făcut un program ce te transformă într-un pictor maestru

Nu este Machine Learning grozav? Pe lângă faptul că poate fi folosit la a înfrânge oameni în GO și Starcraft, are și aplicații mai amuzante. Spre exemplu, poate fi folosit pentru a permite oricărui om, indiferent cât de inapt ar fi la pictură, să creeze peisaje aproape foto-realistice.

Nvidia a scornit tocmai o astfel de aplicație, numită GauGAN, în onoarea pictorului post-impresionist cu același nume și a faptului că sistemul este construit folosind „generative adversarial networks”. Mai exact, acel tip de AI care este format din două părți. Una care crează ceva pe baza unui set de date cunoscute, și una care îi spune dacă ce a creat seamănă sau nu cu setul de date respectiv.

Aplicația este foarte ușor de folosit, fiind ceva mai puțin complex decât Microsoft Paint pentru utilizatorul de rând. Puteți picta forme generale cu o serie de pensule colorate, fiecare culoare reprezentând o formă de relief diferită. Sistemul se ocupă apoi de integrarea acestora într-un singur peisaj uniform, complet cu redarea propagării luminii, așa că aveți umbre, aveți oglindirea corpurilor în apă, aveți până și condiții oarecum corecte de iluminare pentru diferite condiții meteorologice.

De la cea mai rudimentară schiță se pot crea lucruri ce arată destul de aproape de realiate, și cu siguranță vor da bătăi de cap serviciilor de vândut imagini cu peisaje. Din fericire pentru aceste afaceri, aplicația concepută de Nvidia încă nu este disponibilă publicului.

GauGAN va căpăta cu timpul și abilitatea de a înțelege concepte mai complexe de texturat, precum clădiri, drumuri sau chiar oameni.

[Nvidia]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button