Nu vom vedea monitoare G-Sync HDR până în 2018
Dacă aveți o placă Nvidia și tare vă doreați să faceți un upgrade serios la monitor anul acesta, poate că va trebui să vă puneți pofta în cui până anul viitor.
Conform informațiilor care circulă deocamdată prin industrie, monitoare compatibile cu G-Sync care să suporte HDR nu vor fi disponibile până în 2018. Unul din motivele principale pentru ceastă întârziere este producția panourilor necesare pentru aceste monitoare. Deși Nvidia estima că vom vedea astfel de monitoare pe piață încă de anul acesta, AU Optronics, compania se ocupă cu dezvoltarea panourilor, a dezvăluit că lanțul de producție nu va fi pus la punct mai devreme de luna decembrie 2017.
Panourile, pe lângă faptul că vor avea suport pentru frecvențe chiar și de 144Hz, sunt construite folosind tehnologia Quantum Dot. Asta le oferă potențialul de-a reda un gamut de culoare mai larg, suficient cât să se încadreze în standardul HDR10, necesar pentru a reda conținutul HDR actual.
AU Optronics este sursa principală pentru panouri pentru monitoarele high-end produse atât de Asus, cât și de Acer, iar AOC a raportat întârzieri similare.
Estimarea curentă este că abia prin primăvara lui 2018 vor fi disponibile monitoare G-Sync ce suportă HDR. Așa că măcar aveți timp să mai strângeți bani, pentru că nu vor fi ieftine.