ȘtiriTech&IT

Noutățile TCL la IFA 2025: NXT Paper 60 Ultra, televizoare-gigant cu MicroLED și primul ecran IJP OLED

Chiar dacă majoritatea dintre voi ați făcut cunoștință cu TCL prin oferta lor de televizoare, oferta acestui producător este de fapt mult mai diversă. Spre exemplu, unul dintre cele mai remarcabile produse lansate de TCL la IFA Berlin 2025 este in mod surprinzător… un smartphone!

Se numește NXT Paper 60 Ultra 5G si e cea mai interesantă interpretare a unui eBook Reader pe care am văzut-o vreodată. La prima vedere pare un telefon ca oricare altul. Are un ecran enorm, de 7.2inch, mai rar întâlnit pe dispozitive smartphone, dar care nici nu pare atât de mare pentru ca are margini infime, iar telefonul este el însuși foarte subțire.

 

NXT Paper 60 Ultra 5GPrin simpla apăsare a unui buton, ecranul se transformă din display tradițional de telefon într-un veritabil eBook Reader despre care poți jura că este e-Ink.

Și asta nu e tot: Comutarea switch-ului de pe partea dreaptă a ramei deschide niște opțiuni pe ecran: Afișare normala, afișare eBook Reader style color sau alb negru. De asemenea, suprafața ecranului este tratată. Are un layer mat care previne reflexiile și odată trecut in eBook Mode, arată ca cel mai autentic cititor dedicat pentru cărți.

NXT Paper 60 Ultra 5G

Telefonul suportă si Stylus, pentru a face adnotări pe cărți sau texte, și totuși în momentul în care îl setezi pe afișaj normal, arată la fel de sharp și de strălucitor ca orice ecran normal de telefon. Suprafața un pic supradimensionată a ecranului, de 7.2 inch, îl transformă într-un eBook Reader decent, care sigur nu este cât o tabletă, dar rămâne cât se poate de lizibil și de îndemânos.

Asta este după mine principalul atu al acestui NXT Paper 60 Ultra, că ai un 2-în-1 extrem de versatil, ceea ce vă spun sincer că îmi doresc de mult. Am un Kindle, am si un HUAWEI MatePad PaperMatte, pentru că sunt un cititor avid de carte electronică, dar ideea de a căra după mine în permanență două dispozitive nu mi-a surâs niciodată. În momentul în care modelul ăsta va deveni disponibil și la noi am să-i dau fără să clipesc o șansă. În rest este un telefon normal, ca oricare altul, cu un procesor Mediatek Dimensity 7400, nu foarte puternic, dar extrem de economic, cu 12GB RAM și 256GB sau 512GB stocare internă, acumulator de 5200 mAh și trei camere neașteptat de bune: o principală de 50MP stabilizată optic, un telephoto periscope de 71mm cu senzor tot de 50MP stabilizat optic, alăturat unei camere ultrawide de 8MP. La partea de sus a ecranului avem o cameră selfie de 32MP.

NXT Paper 60 Ultra 5G

Sunetul este bunicel cu difuzoare stereo, iar telefonul este construit dintr-un plastic suficient de robust cât să treacă standardul de certificare IP68. Autonomia în format eBook Reader este de vreo 30 sau ceva de felul acesta, ceea ce e foarte bine. Îl recomand fără ezitare celor care citesc mult pe telefon articole, cărți, diverse publicații online etc.

Prețul nu este mare, este un telefon sub 500 de euro, fără pretenții de flagship sau performante extreme, dar care-și face extrem de bine treaba pentru care a fost conceput. Acesta a fost, fără îndoială, una dintre atracțiile principale ale standului TCL de la IFA, care în dulcele stil chinezesc a oferit de toate, de la accesorii pentru case inteligente și până la televizoare de mari dimensiuni.

NXT Paper 60 Ultra 5G

Și uite, pentru că tot am menționat case inteligente, TCL a mers mai departe decât Samsung sau LG, care au avut și ei așa ceva, oferind soluții nu doar pentru interior, gen electrocasnice sau TV-uri, ci si pentru exterior, gen panouri solare și soluții pentru stocarea de energie: acumulatori pentru locuință, pompe de căldură, camere de supraveghere, încuietori inteligente si tot ce-ți poate trece prin cap.

Mi s-a părut spectaculoasă abordarea lor și diversitatea soluțiilor oferite, de la panourile solare de pe acoperiș și bateria din pivniță, la încuietori smart lock și televizorul instalat pe peretele din sufragerie.

TCL smart gadgets

Bineînțeles că un mare punct de interes au fost televizoarele, venite în formula completă. Cel mai impresionant a fost un display uriaș MicroLED cu 28 de milioane de pixeli și o strălucire de peste 10.000 nits. Practic la soare te puteai uita, dar la el ba, pur și simplu îți ardea retina.

Iată deci că și TCL fabrică MicroLED, cea mai avansată tehnologie de afișare în acest moment. De fapt, simplu spus, MicroLED-ul are de-a face mai degrabă cu tehnologia OLED decât cu LED-ul tradițional. Sunt cipuri miniaturale auto-emisive, adică ele însele produc lumina, spre deosebire de mini LED sau microRGB-ul celor de la Samsung, care în final sunt tot tehnologii LCD-LED bazate pe retro iluminare.

Principalul avantaj al tehnologiei MicroLED este că poți construi din module o suprafață cât de mare vrei sau orice formă îți trece prin cap. Partea mai puțin plăcută este prețul prohibitiv, de ordinul zecilor sau sutelor de mii de euro în funcție de dimensiunile dorite. Nu mai reiau aici întreaga discuție despre tehnologia MicroLED, care e tot timpul la maxim 3-5 ani distanță de comercializarea în masă. O spun ironic, pentru că am tot insistat asupra ei cu alte ocazii.

televizoare TCL

Ce trebuie reținut este că tehnologia MicroLED are toate calitățile OLED-ului: contrast, negru absolut, control impecabil, timp de răspuns infim și niciunul din defectele celui din urmă, cum ar fi susceptibilitatea la apariția efectului de burn-in, strălucire scăzută sau deteriorarea culorilor în timp. Iar explicația este simplă: deoarece MicroLED-ul este anorganic, pixelii ecranului nu sunt susceptibili la degradare accelerată prin stres oxidativ, cum se întâmplă cu ecranele OLED bazate pe substrat organic.

Trecând la display-uri mai pământene, se pare că TCL merge all-in în ce privește mărimea diagonalelor. La intrarea în stand-ul TCL primul lucru care îți sare în ochi este un QD-miniLED de 115″, adică aproape 3 metri diagonală, modelul TCL x955, cel mai mare miniLED din lume și pe care l-am găsit si pe eMAG la precomandă la … 99.999 lei.

televizoare TCL X955 Max

De reținut este că dacă vrei o diagonală mare, nu este obligatoriu să mergi musai spre 20 de mii de euro, există și variante mult mai accesibile.

Noi înșine tocmai am instalat săptămâna aceasta în studio cel de-al doilea display de 98 inch, modelul C6K, care acum face pereche cu cel deja legendar, pe care dacă vă aduceți aminte, l-am cățărat pe scara noastră întortocheată de la studio acum câteva luni. Am zis să nu se simtă singur. L-am cumpărat după ce l-am testat, considerând că la 7600 de lei cât l-am găsit în retail, face toți banii.

TCL 98C6K este un QD-miniLED de 2 metri-jumate, cu Google TV și o frecvență năucitoare care în Gaming Mode poate urca până la 144Hz în rezoluție 4K și 288Hz în rezoluție 2K.

Iar acum cu siguranță vă întrebați, cum l-am urcat pe scări? Păi … la fel ca pe celălalt. Eu cu Luci, cu Alex și Claudiu, am tras de el două etaje pe scări plus un parter înalt.

Partea bună ar fi că noul model e mai ușor decât C6-le anterior, prin urmare și efortul căratului pe scări nu a mai fost la fel de mare ca prima dată. Plus, se poate spune ca acum aveam deja experiență și știam la milimetru pe unde trebuia să cârmim pianul.

TCL 98C6K

Revenind la IFA, TCL a avut acolo toată armata de TV-uri 2025, de la acest C6K, trecând prin C7, C8 și C9, până la flagship-ul X11, care momentan nu este disponibil oficial în România.

Ideea lor este simplă: să ofere diagonale mari, tehnologie bună, adică retro-iluminare miniLED cu strat de Quantum Dots, și frecvențe înalte de până la 144Hz în 4K pe modele accesibile. Iar „monstrul” de 98 inch din spatele meu este o dovadă perfectă în acest sens.

Adevărul este că fix zilele trecute am râs cu un bun prieten care, când l-a văzut la noi în depozit și a aflat prețul, a zis aaaaa…. păi știu ce vreau de Black Friday sau de Crăciun. Ca un mare jucător de Racere pe Playstation, a considerat că un televizor cât peretele este ce și-ar dori în viața lui. Și tot el remarca faptul că la 7500 de lei, sau cât o ajunge să coste la promoție de Black Friday sau de Crăciun, va costa cât un telefon high-end.

TCL IJP OLED

Și ultima, dar nu cea din urmă inovație absolut remarcabilă din standul TCL de la IFA este ceva pe cât de neașteptat, pe atât de interesant: un ecran OLED bazat pe o tehnologie nouă!

CSOT, compania-soră sau subsidiară celor de la TCL care produce display-urile, oferă acum și așa ceva. E drept că ceea ce am văzut este mai degrabă o demonstrație tehnologică, un monitor de dimensiuni mai mici care se numește IJP OLED.

Ce mai e asta? IJP OLED înseamnă Ink Jet Printed Organic Light-Emitting Diodes. Este un proces constructiv prin care layer-ele OLED sunt depuse folosind imprimare cu jet în locul metodelor tradiționale cu evaporare sub vid. În teorie, noua abordare reduce costurile de producție și permite obținerea unor panouri mai mari. Iar astea nu sunt singurele avantaje: tehnologia IJP OLED permite fabricarea unor ecrane cu structuri reale de pixeli RGB, oferă luminozitate mai mare și o gamă de culori mai largă. TCL țintește 2000 de nits luminozitate si 90% acoperire REC2020. La toate acestea se mai adaugă și consumul redus de energie.

În teorie, tehnologia ar permite și producerea de televizoare pliabile și ecrane cu dimensiuni variate, de la suprafețe de telefon mobil și până la ecrane cât peretele. CSOT este unul dintre pionierii acestei tehnologii, au demonstrat-o deja și chiar au început comercializarea unor astfel de produse. Dar din păcate eu nu am văzut așa ceva la IFA 2025. Mă refer la OLED-uri de dimensiuni mari construite cu această tehnologie dezvoltată de CSOT. Dar monitorul acesta chiar arată bine și mi pare interesant că după ani de zile în care marii jucători din industrie prevesteau „decesul” tehnologiei OLED, LG fiind practic singurii care au ținut steagul sus, vedem acum interes reînnoit din partea unor mari producători de ecrane.

masini de spalat frigidere TCL

Samsung merge all-in pe OLED și chiar au succes, iar acum se alătură și TCL. Nu știu cât de repede vom vedea așa ceva si la noi, dar cu siguranță este o direcție care merită explorată.

Așadar, din punctul meu de vedere, astea au fost principalele atracții de la standul TCL la IFA Berlin 2025: telefoane si tablete NXT Paper cu ecrane mate și o tehnologie de afișare care se apropie de eINK, excelente pentru citit cărți si publicații electronice; am văzut ecrane microLED si IJP OLED demonstrate ca tehnologii de avangardă, TV-uri cât mai mari și mai accesibile și, nu în ultimul rând, case inteligente și conectate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button