TECH

Noul Petya ar putea fi un atac dirijat, nu ransomware

Noul val de atacuri cibernetice de săptămâna aceasta ar putea fi ceva mai mult ca o simplă infecție cu ransomware.

Cercetătorii de securitate sugerează că modul în care Petya, în varianta bazată pe EternalBlue, funcționează nu prea face un efort mare de-a colecta bani de la victime sau de a le restaura complet datele după ce suma este achitată. Componenta de ransomware ar fi doar o mascaradă, menită să ascundă scopul său adevărat.

Și atunci ce este Petya? Având în vedere că a făcut ravagii prin Ucraina, afectând până și stația de supraveghere de la Cernobâl, se presupune că nu este altceva decât un atac dirijat, menit să destabilizeze țara. Faptul că infecția principală s-a produs prin coruperea serverului de update a unei aplicații de contabilitate din Ucrania ridică suspiciunea că avem în față un act de sabotaj cibernetic.

Identitatea celor responsabili direct pentru Peytia(fiindcă indirect ar fi NSA) este necunoscută, dar nu este de parcă ar fi o listă prea lungă de suspecți cu interese în destabilizarea Ucrainei.

Până în momentul actual ransomware-ul a strâns 4 bitcoin, adică aproximativ 9000 de euro.

[Tech Crunch]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button