PCRSS PaginaDeMediaTECHTech&IT

Noul MacBook Pro 2018 este acum disponibil

Apple a actualizat astăzi modelele MacBook Pro de 13 inch și de 15 inch cu noi specificații. Laptopurile au cele mai recente procesoare Intel de a opta generație, cu o opțiune de șase nuclee pe modelul de 15 inch. Noul MacBook Pro de 15 inch poate fi de asemenea dotat cu o memorie RAM de până la 32 GB, cu o configurație DDR4. Noile modele de 13 și 15 inch sunt disponibile la comandă astăzi, începând de la 1.799 dolari și 2.399 dolari.

Noile laptopuri mai aduc tehnologia True Tone a celor de la Apple, un precedent pentru gama de produse Mac, precum și o tastatură fluture de a treia generație. Apple spune că noua tastatură permite tastarea mai silențioasă, deși sperăm că există și îmbunătățiri ale fiabilității. Nu există nicio modificare la varianta de MacBook Pro fără Touch Bar.

Noile laptopuri pot fi configurate cu până la 32 GB RAM și până la 4 TB SSD. În plus față de adăugarea True Tone de la iOS, laptopurile aduc „Hey Siri” pe Mac pentru prima dată. „Hey Siri” este activat cu coprocesorul de chip Apple T2, care oferă, de asemenea, o securitate sporită a sistemului și secure boot – la fel ca la iMac Pro.

Specificațiile exacte variază în funcție de mărimea ecranului. Varianta de 15 inch poate fi construită cu procesoare Intel i7 sau i9 cu 6 nuclee, cu o viteză de 2.9GHz și un Turbo de 4.8GHz. Limita de memorie este la 32 GB pentru RAM și 4 TB SSD pentru stocare, cu plăci video Radeon Pro pe fiecare model. MacBook Pro de 13 inch are procesoare quad-core Intel i5 și i7, asociate cu grafică integrată Intel Iris Plus. Limita de memorie pentru acest model se află la 2 TB SSD și 16 GB RAM.

Trecerea de la LPDDR3 la memoria RAM DDR4 pentru a permite opțiunea de 32 GB RAM teoretic înseamnă că va fi afectată într-un mod negativ durata de viață a bateriei. Cu toate acestea, conform unei știri de pe TechCrunch, Apple a crescut efectiv capacitatea bateriei cu 7,7 watt ore în aceste modele pentru a compensa, iar un utilizator mediu ar trebui să vadă aceeași durată de viață a bateriei pe MacBook Pro 2018 ca în cazul generației anterioare.

Noile modele MacBook Pro cu Touch Bar de 13 inch și 15-inch vor fi disponibile pentru comandă astăzi, iar un număr limitat de unități configurate standard sunt de asemenea de așteptat să fie prezente în magazinele Apple. Comenzile online de configurații standard sunt așteptate să fie livrate în câteva zile.

În timp ce Apple se concentrează pe modelele echipate cu Touch Bar, va continua să ofere cel puțin varianta de 13 inch fără acest accesoriu, cu intenția de a le comercializa în special clienților din domeniul educației. Nu știm nimic despre modelul de 15 inch fără Touch Bar la momentul redactării acestui articol.

MacBook Pro 15-Inch (Modelul de bază)
Model 2018 15-Inch 2017 15-Inch 2016 15-Inch
Procesor 2.2GHz
Core i7-8750H
6 Nuclee
(Coffee Lake)
2.8GHz
Core i7-7700HQ
4 Nuclee
(Kaby Lake)
2.6GHz
Core i7-6700HQ
4 Nuclee
(Skylake)
Placă video Intel UHD Graphics 630AMD Radeon Pro 555X (4GB) Intel HD Graphics 630 + AMD Radeon Pro 555 (2GB) Intel HD Graphics 530 + AMD Radeon Pro 450 (2GB)
Display 15″ 2880 x 1800 IPS LCD
DCI-P3 Gamut
True Tone
15″ 2880 x 1800 IPS LCD
DCI-P3 Gamut
Memorie 16GB DDR4-2400 16GB LPDDR3-2133
SSD 256GB PCIe SSD
Touch Bar Da
I/O 4x Thunderbolt 3 (suportă DP1.2 & USB 3.1 Gen 2),
3.5mm Audio
Capacitatea bateriei 83.6 Wh 76 Wh
Durata de viață a bateriei 10 ore
Dimensiuni 1.55 cm x 34.93 cm x 24.07 cm
Greutate 1.83 kg
Preț 2.399 dolari 2.399 dolari 2.399 dolari
MacBook Pro 13-Inch cu Touch Bar (Modelul de bază)
Model 2018 13-Inch 2017 13-Inch 2016 13-Inch
Procesor 2.3GHz
Core i5-8259U
4 Nuclee
(Coffee Lake)
3.1GHz
Core i5-7267U
2 Nuclee
(Kaby Lake)
2.9GHz
Core i5-6267U
2 Nuclee
(Skylake)
Placă video Intel Iris Plus 655
(128MB eDRAM)
Intel Iris Plus 650
(64MB eDRAM)
Intel Iris 550
(64MB eDRAM)
Display 13″ 2560 x 1600 IPS LCD
DCI-P3 Gamut
True Tone
13″ 2560 x 1600 IPS LCD
DCI-P3 Gamut
Memorie 8GB LPDDR3-2133
SSD 256GB PCIe SSD
Touch Bar Da
I/O 4x Thunderbolt 3 (suportă DP1.2 & USB 3.1 Gen 2),
3.5mm Audio
Capacitatea bateriei 58 Wh 49 Wh
Durata de viață a bateriei 10 ore
Dimensiuni 1.49 cm x 30.41 cm x 21.24 cm
Greutate 1.37 kg
Preț 1.799 dolari 1.799 dolari 1.799 dolari

Sursa

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button