MORE

Noua Kia Stinger 2018 – o Kia care le întrece pe toate

Zona IT a avut privilegiul de a fi prezentă aseară la un eveniment special din domeniul automobilelor. Kia și-a prezentat cel mai nou model, Kia Stinger, care pare a fi începutul a ceva cu adevărat măreț pentru producătorul corean.

Noua direcție reprezintă, fără îndoială, un risc: Kia Stinger este un model saloon elegant cu patru uși, al cărui scop este de a atrage publicul altor mărci precum Audi, BMW, Jaguar, Mercedes-Benz și Alfa Romeo, construit de aceeași companie care a scos pe piață modelele Rio, Cee’d și Sportage.

Noul Kia Stinger nu este tipul de mașină pe care ați putea să-l așteptați de la un producător care și-a construit renumele construind mașini uzuale, accesibile și SUV-uri suficient de atrăgătoare, destinate omului de rând, toate astea la un pachet de prețuri și garanții pe care cumpărătorii le găsesc prea bune pentru a le putea refuza.

Acum lucrurile stau cu totul diferit, atunci când același producător de automobile se hotărăște să creeze un sedan de performanță adecvat, cu o inginerie foarte bine pusă la punct, care obține recunoașterea unanimă a presei de specialitate.

Este un angajament enorm din partea companiei, doarece mașina are nevoie în primul rând să se vândă. Acest lucru presupune foarte mult lucru la partea de imagine, pentru că vor trebui să convingă publicul entuziast să facă asocierea dintre brandul Kia și un model precum Stinger, care este un model de performanță, destinat să facă concurență unor modele de la mărci deja consacrate pe acest segment.

Acest model își are originile în conceptul Kia GT, dezvăluit în 2011, la Salonul Auto de la Frankfurt. El a fost proiectat de nimeni altul decât Peter Schreyer, președinte și șef al biroului de proiectare, Hyundai Motor Group, dar care este și mai cunoscut în industrie pentru contribuția sa adusă la iconicul Audi TT.

Schreyer a fost cel care a muncit din greu pentru a transforma un concept precum GT într-un model de serie, iar producătorul Kia i-a acordat tot sprijinul de care a fost capabil, mergând all-in cu toate resursele de care a dispus. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării, nu numai pe partea de design, dar și în ceea ce privește departamentul de inginerie.

Apropo de inginerie, aici intervine Albert Biermann fostul vicepreședinte de inginerie de la BMW, care a plecat de la producătorul german după mai bine de 30 de ani în care a produs unele dintre cele mai bune automobile realizate vreodată, pentru a se alătura producătorului corean în 2014.

Dacă aruncați o privire pe modelele existente pe piață în momentul existent, veți constata că Stinger nu prea are niciun concurent direct, cel puțin nu pe piața locală. Este foarte greu de întrecut un pachet precum cel oferit de Stinger: performant, practic, la un preț foarte bun. Iar când luăm în considerare și o garanție care se întinde pe 7 ani indiferent de limita de kilometri, pare deja prea frumos pentru a fi adevărat!

La exterior Stinger este definit prin liniile unui sedan sportiv, Kia reușind în cea mai mare parte să-și atingă scopul în această privință. Stinger (care este de fapt un hatchback) este construit dintr-un material solid, pe o versiune a platformei Genesis G70. În lumea sedan-urilor sportive, Stinger se situează la mijlocul distanței de mărime dintre mașini precum BMW seria 3 și Mercedes-Benz C-Class, și colegii lor mai mari, seria 5 și clasa E.

Aruncați o privire pe pozele de mai jos, și Puteți decide singuri dacă vă place aspectul acestei mașini. Indubitabil însă, ea are proporții mai bune decât un model saloon normal: este lung în ampatament și este mai mic și mai amplu decât majoritatea rivalilor săi europeni.

Corpul hatchback al lui Stinger este împodobit cu o parte frontală furioasă, cu sloturi și grile suficient de îngrijite pentru a-și face simțite intențiile rapide și de necontestat. Amplasarea interioară este de asemenea sportivă, controale clare, un volan cu padele de schimbare și garnituri din piele standard. Tot la interior mai regăsim un touchscreen de 7 inch, dotare standard pentru toate variantele de echipare. Dispozitivele auxiliare includ pilotul automat, frânarea automată de urgență și asistența la menținerea benzii de circulație. Opțional, puteți alege să vă echipați noul Stinger cu un sistem audio cu 15 difuzoare Harman / Kardon (un brand care nu are nevoie de nicio prezentare).

Cu acest nou model, Kia își dorește să concureze cu producători precum BMW, și reușește să ofere performanțe puternice la un buget accesibil: motorul de bază are o capacitate de 2,0 litri, patru pistoane în linie, și este dotat cu un turbocompresor ce asigură o putere de 255 CP; un motor V-6 de 3,3 litri cu turație de 365 CP este opțional. Ambele modele au o cutie automată cu opt trepte, fie cu transmisie pe spate, fie cu tracțiune integrală.

Cabina este mai luxoasă și mai înclinată decât ne-a obișnuit Kia în trecut. Mașina oferă o poziție de conducere ușor mai înclinată decât cea tipică pentru modelele din clasa executivă, dar acest lucru este de altfel specific modelelor mai sportive. Cu toate acestea, materialele și accesoriile mașinii nu sunt la fel de avansate așa cum se așteaptă cei obișnuiți cu mărcile mai exclusiviste. La câte puncte forte și criterii au reușit Kia să bifeze, era clar că undeva trebuia făcut un compromis.

Din punct de vedere al materialelor, există o mulțime de plastic argintiu care se pretinde a fi metal. Unul dintre metalele desre care Kia chiar insistă că este metal, este aluminiul; acesta însă nu îți dă acea senzație plăcută la atingere și tactilitatea pe care o regăsești într-o cabină cu adevărat premium. Poate totuși nu ar trebui să fim prea severi; la urma urmei, un Jaguar XE lasă o puternică impresie de „ieftin” înăuntru și un BMW Seria 4 este mai lipsit de gust decât o casă victoriană, așa că nimeni nu ar trebui să se simtă rușinat cu ce fel arată Stinger la interior. Totuși, selectorul de viteze se simte de parcă ar fi fost scos direct dintr-un set de jucării pentru copii, și probabil Kia ar fi putut găsi o soluție mai bună la acest capitol.

Pe partea practică însă, este greu să găsim un cusur noului model Kia Stinger! Plafonul este poate puțin cam coborât la locurile din spate și nu lasă foarte mult loc liber celor care sunt mai înalți. În schimb locul de la picioare este foarte spațios și încăpător. De fapt, spațiul pe care-l au la dispoziție pasagerii din spate este mai mare decât cel pe care-l regăsim în modele precum seria 3 sau clasa C de la prestigioșii producători germani.

Echipamentul standard al variantei GT este cu siguranță potrivit pentru misiunea sa. Varianta cu tracțiune integrală este dotată cu frâne Brembo, amortizoare reglabile și anvelope Michelin Pilot Sport 4 de dimensiuni medii 225 / 40ZR-19 în față și 255 / 35ZR-19 la roțile din spate. Motorul este controlat printr-un comutator cu mod de conducere care oferă cinci setări: Comfort, Sport, Smart, Eco și Custom, ultimul oferindu-vă posibilitatea să combinați și să reglați caracteristici precum rezistența suspensiei, accelerația, programe de schimbare a vitezelor și amplificarea sunetului produs de motor.

Capacitatea de 406 de litri a portbagajului poate fi extinsă până la 1.114 de litri, prin acționarea mânerului care împinge spătarul din spate în față, dar acesta nu se întinde, așa cum este cazul la alte modele din această clasă.

Acum, nu vă faceți o impresie greșită, Stinger este modelul care schimbă complet jocul pentru marca Kia, deoarece excelează la atât de multe niveluri diferite. Are câteva greșeli dar, la privirea de ansamblu, acestea sunt aproape nesemnificative. Aceasta este o mașină care pare prea bună pentru a fi adevărată, dar care există acum în showroom-uri, cu o garanție a producătorului de 7 ani, indiferent de numărul de kilometri.

Pentru un constructor de automoile care își dorește o schimbare de atitudine, Kia este pe direcția bună cu noul Stinger. Există suficiente indicii că marca nu își dorește să se limiteze la a fi doar un fabricant de modele de mașini comune de familie, și că este capabil de mai mult! În cel mai nefericit caz, puteți fi siguri că, la volanul unui Kia Stinger, veți suci suficiente capete la modul admirativ. Și ținând cont de dotările de siguranță și de echipamentul cu care vin la pachet, noi suntem de părere că nou Kia Stinger va face toți banii!

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button