
HMD, compania care deține acum marca Nokia, a rezervat o scenă în Dubai pentru 5 decembrie. Acest anunț vine cu o imagine întunecată care arată trei telefoane și textul #ExpectMore. Bineînțeles, directorul de produse Juho Sarvikas nu oferă alte indicii despre dispozitivele care vor fi dezvăluite.
Creșterea luminozității imaginii arată că telefoanele din stânga și cel din centru au inserții, în timp ce cel din dreapta nu. Ne așteptăm ca Nokia 8.1 cu breton să fie prezent pe scenă, în timp ce Nokia 7.1 Plus încă nu a ajuns în vest (în prezent, este disponibil sub numele X7 în China), deci este și aceasta o posibilitate. Există, de asemenea, un Nokia 2.1 Plus la orizont (probabil va avea și el de acum clasica inserție).
Există un model Nokia fără breton foarte anticipat despre care tot circulă zvonuri – Nokia 9. Randările care au făcut rondul Internetului până acum confirmă leakurile anterioare, conform cărora ecranul va avea un ecran în forma clasică de dreptunghi, rotunjit la colțuri.
Având în vedere calendarul evenimentului, cu toate acestea, s-ar putea să nu fim atât de norocoși. Foarte rar se întâmplă ca în decembrie să fie lansate dispozitive de top, deoarece este prea târziu pentru a beneficia de elanul populației de a cheltui bani de sărbători. Așadar, foarte probabil vom avea parte de unele telefoane pe care le-am văzut deja, dar care nu au fost până acum disponibile pe unele piețe. Sperăm să primim mai multe informații pe măsură ce data evenimentului se apropie.