RSS PaginaDeMediaTECHTech&ITTelefoane

Noile telefoane OnePlus 7 vor fi anunțate în curând

OnePlus se pregătește să intre pe piață două telefoane noi din seria OnePlus 7, anunțul oficial urmând să aibă loc în ziua de 14 mai. Dar, până atunci, avem parte de tradiționalele leak-uri de informații ce sunt atât de comune pentru industria de telefonie mobilă.

Conform veștilor care circulă acum pe internet, compania va avea două telefoane pregătite pentru acest an, OnePlus 7 și OnePlus 7 Pro. Primul dintre ele va semăna destul de mult cu OnePlus 6T, având un ecran de 6.4 inch cu o scobitură, dar va avea o serie de îmbunătățiri la camerele principale. Nu ar trebui să prezinte prea multe surprize, fiind destul de aproape de standardele contemporane ale industriei. Însă modelul Pro promite să fie ceva mai breaz, sau măcar suficient de diferit încât să își justifice existența.

Pe de o parte, nu va avea un ecran perforat. Se va folosi de o cameră frontală motorizată, ascunsă în corpul telefonului, similară cu cea de la Vivo Nex. Iar ecranul pomenit anterior se anunță a fi de trei ori mai scump ca cel din generația trecută, funcționând chiar la 90Hz. La fel ca la cea mai mare parte din telefoanele contemporane, chipset-ul său va fi un Snapdragon 855, iar sistemul va avea acces la 10GB de memorie RAM, așa că va avea performanță din belșug.

Să vedem acum și la ce preț va fi disponibil, OnePlus având tendința să abandoneze în ultimii ani promisiunea de a oferi hardware de nivel flagship la o jumătate din preț. Deși, ce e drept, un flagship acum poate costa și 2000 de dolari, așa că poate compania doar ține pasul cu inflația.

[Ars Technica]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button