Unul dintre conceptele cele mai goale de continut care se vehiculeaza acum in lumea tehnologiei este acela de „next big thing”! Daca spui despre ceva ca este „the next big thing”, cu siguranta nu va fi asa pentru ca… ar trebui sa fie deja! O tehnologie cu adevarat revolutionara si inovativa este recognoscibila din prima clipa, prin ceea ce ofera, prin valva pe care o creeaza, si prin dorinta de a o poseda pe care o starneste in inimile consumatorilor. Macar unul dintre aceste criterii, daca nu chiar toate, fac diferenta intre o tehnologie hit si una sh*t. Am sa dau cateva exemple. iPod-instant hit, isterie, moda, manifest social, atitudine si nu in ultimul rand tehnologie revolutionara la vremea ei. Toata muzica ta intr-o cutie mai mica decat un pachet de tigari. S-au intrunit toate criteriile si s-au aliniat astrele. Un „big thing” nu poate fi „next” pentru ca pur si simplu ESTE deja! Smartphone-ul este un alt exemplu de indeplinire a tuturor acestor conditii. Oamenii l-au adoptat ca pe o cunostinta veche, ca pe un camarad dintotdeauna. Sigur ca unii vor clama faptul ca terenul fusese bine pregatit de telefoanele mobile clasice. Da si nu. Si mai degraba nu. Primul iPhone, adica dispozitiv cu sistem de operare, aplicatii etc a insemnat o ruptura atat de profunda cu telefonia clasica (a carei extensie era cea mobila), incat abia acum ii constientizam aproape deplin efectele, si intelegem ce drumuri noi si perspective a deschis si cat ne-a schimbat de radical vietile.
Exista insa si situatii in care doar o parte dintre aceste conditii sunt indeplinite, si este totusi suficient. Tabletele. Cu 4 ani si o zi in urma (poate ca aceasta coincidenta a provocat acest articol), se lansa primul iPad: 3 Aprilie 2010. Mi se parea absolut revolutionar, nu pentru ca nu se mai facuse asa ceva, caci se mai facuse, ci pentru ca functiona cu adevarat, si aducea cu sine un intreg ecosistem: aplicatii, magazin de aplicatii, conectivitate cu alte device-uri etc. Am prezentat cu obstinatie atunci in emisiune, la ZONA, toate modelele care apareau, toate ideile si dezvoltarile diversilor producatori intrati in aceasta hora: Motorola, Asus, HP si altii. Mi-aduc perfect aminte cate invective am inghitit: „Mai ter’nati dom’ne cu atatea tablete, ca oricum n’are nici un viitor”, sau „PC-ul meu este Alfa si Omega” si „tastaura mea mecanica-i Sfanta Treime”, sau „performanta ii slaba la tablete”. Dar cine stabilise atunci ca acesta din urma este criteriul suprem? Nimeni. S-a dovedit ca ai nevoie de fix atata performanta cat sa rulezi ce-ti este TIE necesar, iar tabletele se vand acum in raport de multe la unul cu PC-urile. Stiam ca se vor impune. Urmaream atent evolutia din State si din Vestul Europei, si faptul ca romanii n-aveau bani, nu putea fi o frana in calea galopului acestor dispozitive de a cuceri lumea. Si…am avut dreptate.
Si se mai poate intampla si pe dos. Tehnologia 3D pentru acasa este cel mai mai bun exemplu, si a constituit ani la rand, pe la toate targurile internationale de profil, o marota atat de plicticoasa si de agresiv promovata incat aproape ca hotarasem sa nu mai frecventez aceste expozitii. Push-ul producatorilor era de-a dreptul gretos. Rememorez CES-uri, IFE, NAB-uri si altele asemenea la care absolut orice trebuia sa fie 3D. Cu ochelari. Telefonul, tableta, televizorul, strachina de apa a cainelui, toate trebuiau musai sa aiba un „feature” 3D!!! Care mama dracului de minte creata din marile corporatii din tech si-a imaginat ca vom sta cu prietenii la un meci si o bere cu ochelarii aia grotesti pe nas? Si batuti in cuie pe fotolii ca nu cumva sa dispara efectu’?! Si asta in conditiile in care exista Cinema 3D si IMAX la 25-30 de lei biletu’. Nu s-au intrebat niciodata daca orice rahat de continut merita vizionat in 3D? Chiar as fi vrut sa-l vad pe Dan Diaconescu sau pe Esca in 3D?! Nu, de 1000 de ori nu! Sau imaginati-va o alta situatie tampa: imi filmez copiii sau nunta lu varu’ in 3D, nu pot edita nici macar minimal materialu’, dar ne punem toti la TV, cu ochelarii de rigoare pe nas, sa vedem ce am filmat! Ptiu! A, si inca ceva: se facusera experimente gramada de imagine 3D in ultimii 50 de ani si sistemul nu se impusese. Si nici faptul ca, desi lumea jocurilor oferea de ani de zile aceasta optiune (fiind mai usor de realizat), nimeni nu se obosea sa foloseasca aceasta „facilitate”, nici in shootere, nici in RPG-uri si de fapt nicaieri! Ati putea crede ca toate acestea ar fi trebuit sa-i opreasca! Asi, de unde?! S-au cheltuit miliarde de dolari in R&D si reclama ani la rand. Ani irositi, care din punctul meu de vedere trebuiau investiti in cresterea calitatii imaginii, compresiei, rezolutiei si poate ca acum ne-am fi „zgait” la televizoarele noastre 4K din dormitoru’ mic sau din bucatarie. Ce se mai aude cu 3D-ul pentru acasa? Cate ceva pe ici, pe colo. Mai nimic.
Si acum sa ne indreptam atentia asupra actualului „next big thing”. Am spus mereu, ca in ciuda entuziasmului starnit, dispozitivele purtabile nu sunt ceea ce ar trebui sa fie, desi motivele pentru care se intampla asta sunt cat se poate de evidente. Stiti ceva? Am avut dreptate din nou. O treime dintre americani au renuntat deja la dispozitivele purtabile pe care le-au achizitionat, in mai putin de sase luni. Intr-un raport publicat recent in The Guardian, se dovedeste ca purtabilele, statistic vorbind, nu au nici pe departe impactul pe care incearca sa ne convinga producatorii ca il au. Oricum, acest impact este foarte departe de cel, sa zicem, al smartphone-urilor. Sute de ceasuri Galaxy Gear sunt listate pe eBay la nici sase luni de la lansare. Ironic, este ca stau acolo de multa vreme, desi preturile sunt foarte atractive. In ceea ce priveste dispozitivele fitness, mai mult de jumatate dintre cei care le-au achizitionat nu le mai folosesc. Am explicat intr-un articol detaliat de pe zonait.ro, dedicat modelului Gear 2 Neo, care cred ca sunt motivele pentru care aceste tehnologii cu potential urias esueaza in a-si acapara piata. Si culmea este ca nici unul dintre aceste motive nu are legatura cu ceea ce ne spun producatorii, si anume, ca nu a sosit inca timpul pentru aceste dispozitive, ca e prea devreme sau ca oamenii sunt conservatori. Bla, bla, bla…Nici MP3 playere-le in trecut si nici smartphone-urile sau tabletele nu au avut aceste probleme de adoptie. In schimb, tehnologia 3D pentru acasa sau dispozitivele purtabile au fost din start pozitionate gresit si sortite esecului.
Voi incheia aceasta diatriba cu Google Glass, care se aseamana izbitor cu fotbalul romanesc: se joaca mai mult la televizor decat pe teren. Le pasa jurnalistilor care nu mai au despre ce scrie. Utilizatorilor obisnuiti? Nici cat negru sub unghie. Sunt purtator de ochelari si nu-i port de placere. Intrebati si alti purtatori de ochelari. Hype-ul este unul artificial, bine alimentat de un anume departament de marketing! In rest este un dispozitiv prea intruziv, atat pentru utilizator cat si pentru cei din jur, despre care am mai scris aici.
Nu spun ca toate acestea nu au nisele lor. Foarte bine! Dar de aici si pana la a ne induce faptul ca n-am fi „early adopters”, ca piata nu e coapta etc, e distanta lunga. Nu va lasati pacaliti! Restul e doar marketing!
