GamingPC&ConsolesTech&IT

No Man’s Sky primește roboți

Bine, exo-mech-uri pilotabili

No Man’s Sky continuă să se transforme în ceva extrem de îndepărtat de varianta sa de lansare. Mai țineți minte acea variantă, nu? Cea teribilă. Cea care nu prea funcționa sau semăna în vreun fel cu vreun trailer de-al său.

Îndepărtate par acele vremuri, pentru că studioul Hello Games a depus ceva efort la chiar a face un joc bun din dezastrul infestat de minciuni din ziua lansării. Iar cea mai recentă mostră de conținut gratuit nu doar că a fost anunțat, dar a și fost lansat seara trecută.

Noul conținut vă oferă posibilitatea de a urca la bordul unui exo-mech de care vă puteți folosi pentru a cutreiera în relativă siguranță suprafața planetelor ce ar putea de altfel să fie cam ostile pentru un simplu omuleț.

Robotul pilotabil nu doar că vă permite să vă plimbați prin zone iradiate sau în care v-ați topi instantaneu, dar poate fi folosit la minat, poate fi folosit la lupte, poate chiar să zboare.

Update-ul este deja disponibil în joc, așa că vă puteți bucura de noua clasă de vehicul și să vă mirați în continuare cum se face că unul dintre cele mai mari dezastre din ultimii ani a ajuns să devină un joc excelent, dar cumva companii mult mai mari ce au lansat produse la fel de infecte pur și simplu s-au culcat pe o ureche după primul val de vânzări.

[PC Gamer]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button