Exprimarea din titlu nu este catusi de putin pleonastica sau tautologica. Cu aspectul sau retro, de hip-machine, Nikon Df a starnit controverse inca de la aparitie. Unii l-au vazut ca pe un aparat facut „pentru imagine”, date fiind specificatiile de top si absenta gimmick-urilor gen filmare etc, altii un accesoriu „de imagine”, datorita feelingului sau retro, „La Dolce Vita”. Gen.
Intr-un domeniu definit de cifre si precizie, Nikon a ales sa iasa pe piata cu un DSLR full-frame retro-chic, o camera ce pare destinata in special celor interesati mai degraba de cum arata cand fotografiaza :D.
In acest caz, aparentele sunt inselatoare. In spatele body-ului ce aminteste de seria FM din anii ’70/’80 se ascunde tehnologie de ultima ora – HDR incorporat, RAW mode cu 5.5fps continuous-shooting speed si compatibilitate cu unitatea Wi-Fi vanduta separat. De departe, punctul principal de atractie sunt butoanele old-school, care te fac sa simti ca manevrezi un aparat mecanic, nu o cutie plina cu circuite si faptul ca accepta lentile vechi, produse inainte de introducerea sistemului AI.
Puncte slabe? In primul rand greutatea destul de mare, lipsa oricarui mod VIDEO si compromisuri mari fata de DSLR-urile clasice. Insa daca sunteti interesati de estetica in aceeasi masura ca si de performante, Nikon Df este o camera pe care nu va veti plictisi sa o folositi. Designul retro a fost reinviat de mai multi producatori in ultimii ani, printre primii care au intrat pe aceasta nisa fiind cei de la Fuji, dar parca Nikon au vrut sa duca acest trend un pas mai departe, sau, ma rog, mai in spate cu Df-ul. Ca si cum ai lua o camera foto din anii 70, i-ai scoate toate matele si ai impana-o cu tehnologie de ultima generatie. Folosim acest articol si ca pretext pentru a va intreba pe voi: ce parere aveti despre acest trend „vintage” din ce in ce mai prezent in lumea designului camerelor foto si nu numai? Asteptam curiosi raspunsurile voastre pe Facebook sau in sectiunea de comentarii!
