
Primul pacient uman al Neuralink este acum capabil să controleze un mouse de calculator doar gândindu-se la acest lucru, scrie Reuters. Luna trecută, Neuralink a implantat un cip în creierul unui om, după ce a primit aprobare pentru recrutarea de subiecți umani pentru experimente, în toamna anului 2023. Înainte de această dată, Neuralink a efectuat teste pe primate, rezultând moartea a 15 dintre cele 23 de maimuțe testate.
Cum se comportă pacientul cu implant Neuralink
„Progresul este bun și pacientul pare să se fi recuperat complet, fără efecte secundare neurale de care să fim conștienți. Pacientul este capabil să miște un mouse pe ecran doar gândindu-se la acest lucru”, a declarat fondatorul startup-ului, Elon Musk, într-un eveniment Spaces (conversații audio live), pe platforma de social media X. Musk a precizat că în prezent urmăresc creșterea numărului de clicuri efectuate de pacient cu mouse-ul.
Cum este implantat cip-ul și cum comunică cu computerul
Un robot plasează chirurgical un implant pentru interfață creier-computer, într-o regiune a creierului care controlează mișcarea corpului. Scopul inițial este de a permite persoanelor cu anumite afecțiuni neurologice să controleze tehnologia, cum ar fi telefoanele sau computerele, doar prin ”puterea gândului”.

„În multe moduri, este ca un Fitbit în craniul tău, racordat cu fire subțiri”, a spus Musk despre dispozitivul Neuralink, în timpul unui eveniment live din 2021. Tehnologia folosește până la 1.024 de fire cu diametrul de 5 microni, „cusute” în materia cenușie a pacientului, pentru a face conexiuni cu neuronii învecinați, captând semnalele electrice ale creierului cu precizie și transformându-le din impulsuri electrice, în limbaj digital pentru computer.
Mă gândesc că o astfel de tehnologie i-ar fi simplificat cu mult ultimii ani din viață ai lui Stephen Hawking, care suferea de scleroză laterală amiotrofică (ALS), o boală care cauzează paralizie, dar lasă funcțiile cognitive intacte.
Riscuri ale implanturilor Neuralink
În afară de unele riscuri chirurgicale tipice, cum ar fi sângerare excesivă sau infecție, sunt și altele unice, ca și procedura, scrie Time. De exemplu, stimularea cerebrală pe care o implică interfeța creier-computer poate declanșa activitate epileptiformă, un precursor pentru epilepsie, sau atacuri epileptice.
Dar Musk are ambiții mari pentru Neuralink, afirmând că ar putea simplifica procedurile chirurgicale de implantare a dispozitivelor sale cu cip, pentru a trata afecțiuni precum obezitatea, autismul, depresia și schizofrenia.
Compania, evaluată la aproximativ 5 miliarde de dolari anul trecut, a fost solicitată în mod repetat să revizuiască și să îmbunătățească metodele sale de securitate. Reuters a raportat luna trecută că firma a fost amendată pentru încălcarea regulilor Departamentului de Transport al SUA, privind transportul materialelor periculoase.