Netflix aduce o mică schimbare pentru conținutul nedorit din lista „Continue Watching”
De multe ori, a te da cu placa pe Netflix este o adevărată plăcere. Mai te împiedici de un serial interesant, mai caști de-ți trosnesc fălcile la un serial super plictisitor, dar toate acestea sfârșesc prin a-ți aglomera lista conținutului pe care-l poți continua direct din home page-ul platformei.
Da, este o funcție utilă, dar ce te faci când renunți la un serial sau film la mijlocul binge-ului și acesta rămâne în continuare prins în Continue Watching? Ți se încarcă lista și ți-e mai greu să te orientezi către conținutul pe care vrei să-l urmărești până la capăt.
Probabil că este mai mult un fleac al oamenilor care fac nazuri, dar schimbarea adusă de Netflix este și un mic artificiu avantajos pentru interfața platformei. De acum, vei putea să ștergi din această listă conținutul care nu te mai interesează pentru a lăsa loc show-urilor care merită atenția ta.
Procesul este foarte simplu. Trebuie doar să navighezi către filmul sau serialul care își zgârie retina și să dai scroll în opțiuni până la setarea „Remove from continue watching”. Există și posibilitatea de a da undo, dar să fim sinceri, dacă ai ajuns până aici, înseamnă că nu ai șters conținutul din greșeală…
Refresh-ul este deja disponibil pe web, pe aplicațiile Netflix pentru telefoane și televizoare smart. Tocmai l-am testat și nu știu de ce, dar îmi mângâie simțurile asociate dorinței de organizare și control în spațiul virtual. Este o adiție măruntă, dar bine-venită pentru cei care doresc să-și organizeze mai bine conținutul preferat de pe Netflix. Și că veni vorba, chiar vorbeam cu Ovidiu acum ceva vreme despre cât de interesant ar fi să poți naviga pe platformă și să ai o listă de prieteni care să îți poată da follow și urmări preferințele într-un mod similar activității de pe Goodreads.