Need for Speed vine pe PC in martie cu imbunatatiri
Varianta de PC a lui Need for Speed a primit o data de lansare, ziua de 17 martie 2016.
Acest anunt vine acompaniat de dezvaluirea catorva imbunatatiri pe care le va avea varianta de PC, comparativ cu cea de lansare de pe console. Avem parte de un framerate deblocat din start, suport pentru rezolutii de pana la 4K, suport pentru o varietate de volane si chiar cateva imbunatatiri de gameplay.
Need for Speed va avea suport pentru o cutie de viteze manuala… ceva ce aparent nu avea pe console… Acum, nu vreau sa fiu acuzat ca pe perpetuez stereotipul ca cei care joaca pe console ar fi incapabili sa joace un joc la care exista macar optiunea unei cutii de viteze manuale, pentru ca i-ar zapaci… dar evident Electronic Arts asta a crezut.
Trailer-ul este, desigur, acompaniat de melodia Get Low, care a fost popularizata de Need for Speed Underground, a carui succesor spiritual cam este acest joc NFS. Desigur, este in varianta sa cenzurata, pentru ca cea normala este, sincer, un gunoi de cantec. Personal, as fi preferat sa fi pus Two Lane Blacktop de Rob Zombie pe trailer, pentru ca este o melodie mult mai buna si despre condus masini.