Ne apropiem de paritate de pret intre HDD si SSD
Cu anuntul aparitiei HDD-urilor a caror spatiu de stocare atinge 10TB, si SSD-uri cu viteze atat de mari incat ar putea umple 10TB in nici doua minute, probabil va intrebati cand vom avea ambele lucruri la un loc, viteza si spatiu de stocare. Mai important, cand vom avea asta la un pret acceptabil.
In curand! Conform unui studiu realizat de catre DRAMeXchange, o divizie a firmei de cercetare a pietei TrendForce, ne apropiem de o paritate intre pretul HDD-urilor si al SSD-urilor.
Conform analizei facute de catre companie, in anul 2012 ne aflam la un cost de 0.09 dolari per gigabyte pentru HDD-uri si 0.99 dolari per gigabyte pentru SSD-uri. Acest pret a continuat sa scada pentru HDD-uri cu 0.01 dolari per an, iar scaderea pentru SSD-uri a fost mult mai drastica.
De la 0.99 dolari in 2012 s-a ajuns la 0.68 dolari in 2013, 0.55 in 2014 si se apropie de 0.39 in 2015. Conform estimarilor celor de la DRAMeXchange, aceasta scadere va continua, datorita tehnologiilor noi, a cererii publicului si a imbunatatirii metodelor de productie, asa ca anul viitor ar putea atinge 0.24 dolari per gigabyte, iar in 2017 0.17 dolari per gigabyte.
Asta ar insemna ca in 2017 pretul unui SSD de 128GB ar ajunge pe undeva pe la 100 de lei, o injumatatire fata de ce avem acum.
Asa ca daca tot credeti ca SSD-urile sunt prea scumpe, mai asteptati putin, pentru ca nu vor mai fi pentru mult timp. Sau ati putea lua unul acum, din moment ce timpul economisit la boot sau incarcand fisiere de pe un SSD poate fi folosit pentru munca productiva.