Cine se gândea că Ingenuity va zbura a doua oară, a treia, sau a 72-a oară? De atâtea ori a zburat prima dronă controlată de AI trimisă să exploreze planeta Marte. Așa că de ce nu o dronă care să exploreze Titan, cel mai mare satelit al planetei Saturn.
Să începem cu veștile bune. Gravitația satelitului Titan este de 14% din cea a planetei Pământ. Spre comparație, Luna are 16.5% din gravitația terestră iar Marte, 37.6%. Un alt argument favoarea unei misiuni cu drone zburătoare către Titan este densitatea atmosferei, cu 50% mai mare decât cea a Pământului. Altfel spus, dacă în mod ipotetic ai ajunge pe Titan și ai îmbrăca un costum cu aripi, aproape că ai înota în atmosfera acestui satelit, dând din aripi pentru a te ridica cu propriile forțe.
Acum și aspectele negative. De ce are Titan o atmosferă atât de densă? Pentru că temperatura medie este de -182.55 °C VS -53 °C în cazul planetei Marte. Iar dacă tot e atât de frig, atunci compoziția alcătuită din 95% azot slab vaporizat și 5% metan este perfect sustenabilă, ambele gaze fiind suficient de dense încât să nu fie pierdute în spațiul cosmic din pricina gravitației insuficiente.
Nu trebuie să ai mari cunoștințe de ordin tehnic pentru a înțelege că o dronă cu destinația Titan trebuie să aibă o construcție radical diferită decât Ingenuity. Spre exemplu, motoarele electrice ar trebui să aibă un sistem de lubrifiere care să reziste la temperaturi criogenice, iar paletele elicelor să nu devină casante la temperaturi negative din domeniul extrem. Cât despre găsirea unui computer care să funcționeze la temperaturi apropiate celor obținute prin scufundarea în azot lichid, probabil că unii pasionații de overclocking ar putea oferi câteva sfaturi inginerilor NASA. Dar cum e cu bateriile? Găsirea unei surse de energie care să funcționeze în mod fiabil la asemenea temperaturi fiind cel puțin problematică.
Botezat Dragonfly, prima dronă trimisă către Titan va ajunge acolo fără „confortul” unui rover de explorare care să servească drept centru de control. Și nici nu va putea să-și încarce bateriile în atmosfera cețoasă și frigidă a satelitului aflat mult mai departe de Soare. Altfel spus, misiunea trebuie să fie complet autonomă și cumva rezilientă la condițiile ambiante foarte dificile.
Potrivit NASA, parcursul Dragonfly este planificat să acopere o distanță de cel puțin 173km, în zboruri incrementale împărțite pe durata misiunii estimate să dureze 32 de luni pământene. Dacă printr-un mic miracol aparatul de zbor în valoare de 3,35 miliarde dolari (de 2 ori mai scump decât era anticipat la demararea proiectului în anul 2019) va rezista pe durata întregii misiuni, atunci omenirea va fi cumulat cel mai impresionant și valoros bagaj de cunoștințe despre satelitul planetei Saturn, cu putință.
„Dragonfly este o misiune științifică spectaculoasă, cu un interes comunitar larg și suntem încântați să facem următorii pași în această misiune”, a declarat Nicky Fox, administratorul asociat al Direcției Misiunii Științe, în comunicatul de presă al NASA. „Explorarea Titanului va depăși limitele a ceea ce putem face cu aeronave în afara Pământului.”
