MOBILENEWSRSS PaginaDeMediaTECH

MWC 2019: Huawei introduce Mate X, un telefon pliabil 5G

În cadrul unei conferințe de presă ținute ieri în cadrul MWC 2019, ​​Huawei a prezentat Mate X, primul telefon pliabil din portofoliul companiei, care vine și cu conectivitate 5G. Cu un design remarcabil, modelul are ecranul pliabil dispus pe partea exterioară a telefonului, spre deosebire de recent anunțatul Samsung Galaxy Fold, care are display-ul pe interior.

Huawei a optat pentru un design asimetric cu o parte a ecranului dublu mai mică decât cealaltă, lucru care permite amplasarea celor patru camere foto pe o margine separată a telefonului. Tot acolo se află și conectorul USB-C, precum și pentru butonul de pornire dotat cu senzor de amprentă.

Cu telefonul pliat, ecranul principal este unul de 6,6 inch cu rezoluție de 2480 x 1148 pixeli și raport de aspect de 19.5:9. Ecranul secundar, aflat pe aceeași parte cu marginea pentru cameră și conectori, are 6,38 inch, rezoluție de 2480 x 892 pixeli și un raport de aspect de 25:9. Depliat, telefonul prezintă un ecran complet de 8 inch, la rezoluție de 2480 x 2200 pixeli și un raport de aspect de 8:7.

Huawei Mate X depliat

Un alt aspect remarcabil al telefonului este cât de subțire poate fi Mate X: 5,4 mm în varianta extinsă și 11 mm când se află pliat. Din fericire, acest lucru nu i-a împiedicat pe cei de la Huawei să echipeze dispozitivul cu două baterii, la capacitate totală de 4500 mAh.

Un potențial minus în decizia companiei de a amplasa ecranul pe exteriorul telefonului este riscul la zgârieturi, mult mai ridicat decât în cazul unui telefon cu ecran pe interior. Huawei par la rândul lor conștienți de acet lucru, oferind soluții pentru carcase adecvate.

În privința specificațiilor tehnice, Mate X se prezintă la nivelul competitorilor, cu un procesor Kirin 980, 8 GB memorie RAM și 512 GB spațiu de stocare. Un punct forte al lui Mate X este și conectivitatea 5G, oferită de modemul HiSilicon Balong 5G01. Huawei Mate X urmează să fie disponibil pe piață undeva în vara lui 2019, la un preț de aproximativ 2299 de euro.

Sursa

Tags

Mihai Ginghină

Redactor Știri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close