Gaming

Monument Valley: Exercitiu de gandire in 3D!

Jocurile de logica isi au categoric locul…pe mobil. De la titluri precum 100 Doors, pana la Tengami acest gen de gameplay este parca mai bine integrat cu o interfata touch decat cu un mouse sau un controller. Si cand combini o directie artistica stralucit cu un joc logic rezulta Monument Valley.

Primul lucru pe care il vei observa este ca Monument Valley este un joc cu o grafica simpla si curata, dar cu personalitate si animatii superbe. Titlul este gandit ca o iluzie optica, jucatorul fiind nevoit sa gandeasca fiecare miscare in trei dimensiuni, cu toate ca nu poate percepe decat doua pe ecranul telefonului si sa rezolve puzzle-urile pe care jocul le arunca pe ecran, fiecare dintre ele ce in ce mai greu si mai plin de personalitate. De la nivelele colorate viu, pana la cele sumbre si melancolice, totul este conceput de asa natura incat sa iti ofere o senzatie unica si sa isi puna amprenta pe psihicul tau. Jocul te trece de la fericire pana la tristete prin toate emotiile.

Tu o controlezi pe Aida, o printesa care s-a pierdut in lumea plina de puzzle-uri a jocului, scopul tau fiind sa o aduci in cel mai inalt varf al nivelului si faci asta colectand diverse obiecte, rasucind lespezi sau rearanjand nivelul. Cel mai important element ramane gandirea in 3D. Poti merge pe margini, poti urca si cobora in plan de 90 de grade, si atunci cand un puzzle pare foarte greu gandeste-te ca raspunsul poate fi chiar sub nasul tau.

Monument Valley aduce aminte de FEZ intr-o oarecare masura, avand puzzle-uri destepte, directie artistica senzationala, toate impachetate intr-o poveste criptica ce nu iti ofera prea multe informatii. Pacat ca este cam scurt: cele zece nivele disponibile momentan sunt pentru o dupa-amiaza. Se putea face mult mai mult cu povestea si cu gameplay-ul, dar este posibil sa primeasca ceva update-uri in viitor care sa adauge noi stagii, mai grele, si mai ales sa extinda coloana sonora superba. Concluzia noastra: Merita incercat indiferent de platforma. Monument Valley este un joc care demonstreaza ca si jocurile de mobil pot fi impecabil gandite si realizate. Si asta la un pret de doar 4 dolari.

Zona IT

ZONA IT

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button