Mighty No. 9 intarzie din nou. Producatorul isi cere iertare
Cand vine vorba de jocuri care pareau de parca ar fi trebuit sa fie gata pana acum, dar nu sunt, Mighty No. 9 este destul de sus in lista. Poate nu la fel de sus ca Grimoire, care este cu vreo 20 de ani in intarziere, dar tot sus. Jocul trebuia sa fie deja lasnsat de cateva ori, iar acum vine vestea unei noi amanari.
In loc sa fie lansat in ziua de 9 februarie, Mighty No. 9 va sosi abia in primavara lui 2016. Motivul este unul de ordin tehnic. A fost descoperit un bug in componenta de networking a jocului, unul care va provoca probleme mari la matchmaking.
Problema este agravata de faptul ca tehnologia pe care este bazat jocul nu prea mai este sprijinita de producator si nu primeste update-uri, asa ca studioul lui Keiji Inafune va trebui sa repare totul manual, desi nu este echipat sa faca asta.
Studioul Comcept isi cere iertare pentru aceasta noua intarziere.
Mighty N0. 9 a fost finantat prin Kickstarter in anul 2013 pentru 3.8 milioane de dolari, data sa de lansare fiind atunci aprilie 2015. Jocul a tot suferit numeroase amanari, in cele din urma fiind programat pentru lansare la un an dupa previziunea initiala.
Si cumva, lumea se plange ca Star Citizen, un joc de o anvergura pe care poate doar ceva ca GTA 5 o poate rivaliza, inca nu a fost lansat dupa doar trei ani de productie.