Tech&ITPCTECH

Microsoft le va oferi suport financiar celor de la GNOME

Când spui Microsoft te gândești la Windows, la Xbox, la telefoanele Lumia, dar puțini sunt cei care se duc cu gândul spre Linux. Și cu toate astea, compania americană a anunțat că va sprijini financiar echipa din spatele GNOME, unul dintre cele mai populare medii desktop pentru Linux din lume. Este vorba despre 10.000$ pe care echipa proiectului open-source îi va primi prin intermediul programului FOSS Fund.

Acest fond este un program prin care gigantul tech își lasă angajații să aleagă un proiect open-source promițător în care să investească bani. Odată ce fiecare angajat implicat în acest proiect a votat, compania aleasă trebuie să îndeplinească niște reguli super simple: să nu fie deținută de vreunul dintre angajații Microsoft, să dețină o licență OSI-approved și să poată încasa banii, adică să aibă toate formele legale în regulă. De cele mai multe ori, câștigătorii primesc banii sub forma a 10 rate de câte 1.000$.

Microsoft este un susținător al ecosistemului Linux

Nu este pentru prima dată când părintele lui Windows susține mediul Linux financiar sau logistic. Microsoft este unul dintre liderii importanți în cadrul multor proiecte open-source, contribuie activ și direct la dezvoltarea și întreținerea kernel-ului Linux și are chiar și propria distribuție, doar că aceasta din urmă este dedicată infrastructurii în cloud și serviciilor din acest mediu. Așadar nu vă apucați să treceți la CBL-Mariner drept distro daily-driver.

Partea cea mai bună la toată chestia asta este că GNOME primește banii pentru simplul motiv că… ei bine, este un proiect foarte tare! Până la urmă este alegerea default pentru multe distribuții importante, printre care și Ubuntu. Iar pentru cei care vor să dezbată teoria găurii din covrig și să înceapă să comenteze la adresa sumei, sau la faptul că Microsoft vrea să își demonteze competiția, banii primiți de GNOME nu vin cu nici o clauză ascunsă sau vreo obligație de orice fel.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, dar drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button