GamingPC&ConsolesTech&IT

Microsoft promite că xCloud poate rula 3500 de jocuri

Bătălia serviciilor de streaming pentru jocuri (streaming în sensul de jucat prin internet, nu vizionat prin internet) este pe cale să se încingă anul acesta. Microsoft a dezvăluit recent că propria sa platformă, xCloud, va fi capabilă să ruleze fără mari probleme în jur de 3500 de jocuri.

Cum vine asta? Simplu. Platforma xCloud poate fi folosită pentru a juca toate jocurile ce au fost lansate pe Xbox, Xbox 360 și Xbox One, într-un loc, fără nevoia de a folosi hardware adițional sau software de emulare, sau cine știe ce altă unealtă adițională. Nu doar asta, dar Microsoft susține că dintre cele 1900 de jocuri ce se află în acest moment în dezvoltare pentru Xbox One, toate vor funcționa ca standard pe xCloud.

În alte cuvinte, cei de la Microsoft sunt foarte siguri că atunci când serviciul va fi lansat, cândva pe parcursul acestui an, va avea un număr imens de jocuri instantaneu accesibile. Iar din moment ce xCloud este deja prezent în centre de date din 13 regiuni ale lumii, efectiv împânzind globul, va fi accesibil pentru un public foarte larg. Nu e de mirare că Sony a decis să colaboreze cu Microsoft pentru a se putea folosi de o asemenea platformă de jocuri.

xCloud încă nu are o dată de lansare anunțată.

[Microsoft]

 

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button