Microsoft începe să renunțe la Windows 10 pe 32 de biți
Nu că era larg folosit

Dacă ați instalat cumva din greșeală varianta pe 32 de biți a lui Windows 10 și n-ați ținut morțiș să o instalați pe cea pe 64 de biți, Microsoft v-ar putea convinge să faceți această mișcare în curând.
Compania anunță că începe să ia măsuri pentru a reduce popularitatea acestei variante a Windows 10. nu că ar fi folosită la scară largă oricum, dar vrea să se asigure că își va găsi la un moment un obștesc sfârșit. Un pas important pentru a înfăptui această inițiativă este să le interzică integratorilor de sisteme să mai folosească varianta pe 32 de biți a lui Windows 10.
De luna aceasta, cu update-ul intitulat 2004, nu mai pot să existe PC-uri pre-asamblate noi ce se folosesc de Windows 10 pe 32 de biți. Cele care sunt deja pe piață sau prin biroul vostru pe undeva încă sunt în siguranță, vor primi update-uri, nu veți fi abandonați.
Totuși, este un pas spre a elimina la un moment această variantă de Windows cu totul. Însă procesul pare că va dura ceva timp, nu se va întâmpla peste noapte și nu pare că va veni la pachet cu renunțarea la suportul pentru aplicațiile pe 32 de biți, cum s-a întâmplat la Apple.