SecuritateTECHTech&IT

Microsoft Defender este acum disponibil și pentru mac OS

Microsoft redenumește software-ul antivirus Windows Defender în Microsoft Defender Advanced Threat Protection (ATP) și îl aduce pe MacOS pentru prima dată.

În timp ce Mac-urile sunt în mod semnificativ mai puțin vulnerabile la malware decât calculatoarele care rulează Windows, acestea nu sunt imune. Printre exemple se numără instalatorii falși de Flash Player și exploit-urile pentru furatul de criptomonede prin browser.

Deși MacOS utilizează tehnici precum sandboxing și verificări la nivel de sistem înainte de a permite instalarea aplicațiilor din afara Mac App Store, există modalități de a ocoli aceste protecții.

Microsoft Defender ATP rulează pentru versiunile de mac OS Sierra, High Sierra și Mojave.

Compania își oferă momentan serviciile numai clienților din segmentul afaceri care utilizează deja versiunea Windows și The Verge anunță că Microsoft vizează întreprinderi care rulează o combinație de calculatoare Windows și Mac.

O previzualizare limitată va fi disponibilă pentru întreprinderi pentru a încerca protecția antivirus în medii care au un amestec de PC-uri Windows și Mac. Microsoft utilizează software-ul AutoUpdate pe MacOS pentru a-și menține clientul la zi […]

Defender este în prezent încorporat în Windows 10, oferind protecție antivirus în mod implicit.

Compania oferă softul în prezent „unui mic grup” de clienți pentru întreprinderi. Nu se știe în acest moment când va fi disponibilă pentru întreprinderi pe scară mai largă și nici dacă Microsoft intenționează să ofere acest serviciu și pentru consumatori.

Companiile pot aplica pentru a se alătura procesului Microsoft Defender ATP dacă utilizează Windows Defender și folosesc Mac-uri.

Sursa

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button