Xbox One X Project Scorpio Edition este anunțat la Gamescom

În cadrul conferinței Gamescom, Microsoft a făcut două anunțuri importante pentru amatorii de console Xbox.
Xbox One X a fost principalul protagonist al conferinței, Microsoft acordând noii console o atenție deosebită. Pe lângă alte lucruri anunțate despre noua consolă a fost și o ediție specială. Aceasta a fost botezată Project Scorpio Edition, după numele de cod pe care l-a avut consola până în momentul anunțului oficial ce a avut loc în cadrul conferinței E3 din iunie. Ediția specială vine cu câteva elemente de design distincte care o diferențiază de celelalte viitoare variante ale consolei. Este vorba în principiu de o emblemă cu înscrisul „Project Scorpio„. Acesta va fi prezent pe partea din față a consolei, și pe spațiul dintre d-pad și stick-ul analog al controller-ului.
Această ediție specială va fi colorată în aceeași tentă de negru ca și varianta normală de Xbox One X, dar va avea un model grafic mai dinamic pe exterior. Foarte probabil asta înseamnă că materialul plastic al carcasei va fi altfel texturat. Microsoft afirmă că au avut drept inspirație pentru design-ul acestei variante primul lor efort în domeniul consolelor, Xbox-ul original, lansat de companie la sfârșitul anului 2001. Pe lângă logo-ul mai sus menționat, ediția Project Scorpio a lui Xbox One X vine la pachet cu un stand „exclusiv”, care dă posibilitatea așezării consolei pe verticală. Microsoft nu a specificat concret dacă exclusivitatea constă doar în design-ul standului, sau dacă acesta va fi singurul stand disponibil pentru Xbox One X.
Microsoft nu a anunțat câte exemplare de Xbox One X Project Scorpio Edition vor fi fabricate, dar ne putem aștepta ca aceasta să se evapore în câteva minute de pe rafturi, deoarece va avea același preț de 500 dolari ca și varianta normală a consolei.
În cazul în care nu vă permiteți un Xbox One X, Microsoft a mai anunțat un pachet nou pentru Xbox One S, care va include Middle-earth: Shadow of War. Pe lângă acest joc, noua variantă a consolei va mai include un controller, un trial de 14 zile de Xbox Live Gold și o lună de Xbox Game Pass. Consola va fi disponibilă în două variante de stocare, de 500 GB și 1 TB. Aceste ediții vor fi lansate pe piață în data de 10 octombrie la prețurile de 279 dolari pentru cea de 500 GB, respectiv 349 dolari pentru cea de 1 TB.