REVIEWSRSS PaginaDeMediaTECH

Mi Robot Vacuum Mop-P de la Xiaomi – Nu doar un alt aspirator robot!

Cumva Xiaomi reuseste sa ofere calitate comparabila la un pret mai mic decat cel al competitiei

Xiaomi Mi Robot Vacuum Mop-P este un aspirator robot, din specia celor despre care vorbeste atat de multa lume in aceste vremuri. Este fashionable, este high tech, are o aplicatie, este trendy, dar cat este bun dincolo de moda si hype?

In trecut am mai incercat asa ceva, mai multe modele, de la mai multe marci, in mai multe randuri, si… concluzia mea a fost cam aceeasi de fiecare data. Si anume ca este un produs numai bun pentru mentinerea, pentru intretinerea curateniei, pentru a sterge praful, si cam atat. Si sincer, pentru doar atat, nu am fost niciodata pregatic sa platesc sumele adesea exorbitante pentru o astfel de „matura” inteligenta. Sa fie situatia diferita de aceasta data? Sa vedem.

De ce Xiaomi si care sunt diferentiatorii?

Primul mare diferentiator al acestui aspirator robot este pretul. Piata romaneasca este extrem de sensibila la pret, iar Xiaomi s-a pozitionat de la inceput ca o marca ce incearca sa ofere o calitate cat mai buna la un pret cat mai mic. Iar asta a facut rapid din acest brand Made in China un love brand in multe tari din lumea asta. Si nu intamplator am spus love brand, pentru ca exact asta a intentionat carismaticul CEO si fondator al companiei Lei Jun de la inceput. Si daca acum asta vi se pare regula, la momentul la care el a venit cu aceasta idee, nu era deloc asa: produsul chinezesc era ieftin si atat, nu inspira vreun sentiment si cu atat mai putin vreun atasament.

Mi Robot Vacuum Mop-P Aspirator Robot Xiaomi Look&Feel
Mi Robot Vacuum Mop-P Aspirator Robot Xiaomi Look&Feel

Asa ca Mi Robot Vacuum Mop-P se impartaste fix din aceasta filosofie. Pentru ca in vreme ce la 1000 de euro sa zicem, o matura sau o perie de praf mi se pare cumplit de scumpa, la o treime din pretul asta incepe sa devina extrem de interesant. Si intra in scena cel de-al doilea diferentiator. La competitia high end despre care vorbeam, aspiratorul este doar aspirator, iar mopul, adica spalatorul, este adesea un alt robot, care mai costa si acela destul de mult. Adica produsul de la Xiaomi este un 2 in 1, si aspirator si mop. Iar asta este tot parte din filosofia brandului: sa oferi mai mult in mai putini bani.

Cum functioneaza Mi Robot Vacuum Mop-P?

Treaba asta, de a-l face cand aspirator cand mop, este ultra-simpla: trebuie doar sa schimbi recipientul de la interior. Adica ai doua componente aparent identice, pe care le primesti in cutie, doar ca una este sac de praf, cealalta este rezervor de apa. Ii deschizi capacul si le schimbi in functie de ce ai nevoie sa faca. Aspira, il pui recimpeintul pentru praf. Spala, il umpli cu apa si ii pui rezervorul. Mai ai si o perie si o laveta de rezerva.

Accesorii si baza de incarcare
Accesorii si baza de incarcare

Si mai primesti si un charger, o baza de incarcare la care robotul se duce singur. Spre deosebire de celelalte modele, unde practic aspiratorul se urca pe baza, aici atasarea se intampla ca la tampoanele de la tren. Aspiratorul isi cauta baza si se atinge practic cu contactele sale de cele ale bazei, apropo, puneti-o undeva mai langa perete ca altfel o impinge sau nu face contact perfect, si incepe sa se incarce. Apoi pleaca din nou la treaba.

Charging
Charging

Nu doar packaging-ul minimal mi-a placut maximal, vezi, uneori mai putin inseamna mai mult. Accesorii putine dar absolut suficiente, si gandit in asa fel incat sa n-ai absolut nicio sansa de a le monta gresit sau de a nu intelege cum se asambleaza si cum functioneaza.

Cum controlezi Mi Robot Vacuum Mop-P?

Control este extrem de simplu. Doua butoane pe corp, unul de pornire si unul de home, cu unul il pui la treaba si cu celalalt il trimiti la baza de incarcare. Si am zis, hmmm, daca tot am ajuns atat de departe, adica am bagat un recipent in el si am apasat pe un buton, am prins curaj. Drept care am descarcat pe telefon aplicatia Mi Home, si dupa ce mi-am facut un cont, am zis sa conectez aspiratorul.

Aplicatie si control de pe telefon

Am deschis aplicatia, care a gasit imediat aspiratorul, si l-a conectat imediat la Wi-Fi. In My Devices iti apare dispozitivul. Apesi pe el si iti deschide panoul de control. Sus iti arata 3 parametri: suprafata curatata, durata operatiunii si nivelul bateriei. Apropo de asta, Xiaomi spun ca bateria tine aproape doua ore, mai exact 110 minute. Mai jos iti arata harta casei, adica isi tine minte traseul si deseneaza o harta a locatiei in timp real cu laser! Are si 12 senzori care ii permit sa descopere si sa evite obstacolele si poate trece peste obstacole de 2 cm inaltime. Apoi ai cele doua butoane de comanda, mai jos ai modurile de exploatare: aspirare, aspirare plus spalare si spalare si mai jos intensitatea: silentios, standard, mediu si turbo. Nu cred ca mai e nevoie de vreo traducere aici.

Aplicatie si Control
Aplicatie si Control

Inca o caseta mai jos, ai cantitatea de apa pe care intentionezi s-o folosesti la spalare. Si… cam gata. Wow! Este una dintre cele mai curate si mai intuitive interfete posibile. Pe urmatorul Tab din aplicatie poti deja sa te gandesti la automatizare. Adica poti sa creezi scenarii, o rutina, un calendar. Sau poti stabili zone interzise, unde nu are voie sa intre, sau poti seta pereti virtuali.

Cat despre design si constructie, arata foarte bine, este frumos construit si finisat, robust, curat si simplu, deci clar cei de la proiectare si design s-au intrebuintat serios. Dar adevarata intrebare este asta: este mai bun decat ce am testat eu anterior sau cam la fel? Face treaba sau nu acest aspirator robot de la Xiaomi?

Cat de bine… aspira si spala Mi Robot Vacuum Mop-P?

I-am dat ceva de lucru: uite, niste confetti, niste orez, niste malai, apoi l-am pus sa spele parchetul. Deci? Cum e? Este ok si isi face bine treaba. Curata bine praful, a adunat constiincios tot ce i-am dat eu sa adune, navigheaza cu incredere prin casa, iar de spalat iarasi se descurca foarte bine. Adica freaca podelele sarguincios, simuland miscarea pe care ar face-o un om cu un mop sau o carpa uda. Dar nici aici nu te astepta sa smulga scamele adanc inradacinate in covor, sa curete covorul mitos pe care doarme cainele sau sa spele operele de arta executate cu carioca de copii direct pe parchet. Nu e pentru asta. Este mai degraba pentru ceea ce as numi intretinere.

Eficienta Mi Robot Vacuum Mop-P Aspirator Robot Xiaomi
Eficienta Mi Robot Vacuum Mop-P Aspirator Robot Xiaomi

Concluzie

Si atunci veti zice ok, deci e ca toate celelalte. Nu chiar. Cand costa 1800-1900 de lei vs peste 1000 de euro, nu este chiar acelasi lucru. Si inca ceva relevant: atat costa versiunea Pro, pentru ca cea non-pro are un pret recomandat de 1300 de lei. Adica, daca ai o casa relativ curata si vrei sa mentii curatenia fara prea mare efort, este absolut genial.

Pentru mentinerea curateniei, un astfel de robotel multifunctional, care aspira si spala, este foarte, foarte binevenit, si mai ales la un pret rezonabil pentru un astfel de produs. Cu alte cuvinte, nu ideea in sine de aspirator robot nu-mi placea pana acum, ci pretul acestor dispozitive care ar putea fi considerate de multi doar un moft. Dar cand pretul este mic, robotul este capabila sa munceasca aproape doua ore cu o singura incarcare, se mai incarca si singur, mentine curatenia fara efort din partea ta, mai are si o aplicatie simpla si desteapta, atunci se schimba radical datele problemei.

Acesta este talentul lui Xiaomi, si asta i-a facut mari, faptul ca intr-un fel sau altul, reusesc cumva sa aduca la nivelul masei largi de cumparatori produse accesibile pana atunci doar unor categorii mai cu dare de mana. Democratizeaza tehnologia, ca sa folosesc un cliseu, reusind cumva printr-un miracol sa ofere la bani mai putini, calitate cel putin decenta a produsului respectiv. Deci revenind la aspirator, mi-a placut? Da, mi-a placut! Este la nivelul asteptarilor mele? Da, si le si depaseste!

Tags

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close