PCTech&IT

Procesoarele Meteor Lake ar putea avea nevoie de plăci de bază cu socket LGA 2551

În viitorul apropiat, Intel se pregătește pentru lansarea celei de-a paisprezecea generații de procesoare, așa-numitele Meteor Lake. Acestea vor beneficia de câteva tehnologii noi dezvoltate de echipa albastră, dar această schimbare aduce cu sine și o schimbare în ceea ce privește socket-urile plăcilor de bază, dacă ne luăm după zvonurile din ultima vreme.

Conform Moore’s Law Is Dead (foarte sugestiv, de altfel), procesoarele Meteor Lake vor necesita un nou socket, LGA 2551. Asta înseamnă că actualele plăci de bază pe socket-ul LGA  1700 vor ajunge să suporte doar două generații de procesoare, adică actualele Alder Lake și viitoarele Raptor Lake de la finalul lui 2022. Cât despre LGA 2551, socket-ul va măsura 38 x 46 mm, fapt care-l va face cu 0,5 mm mai lat și cu 1 mm mai lung decât dimensiunile lui LGA 1700. În esență, dimensiunile nu vor fi prea diferite, dar asta va crește densitatea pinilor. Numărul acestora va fi cu 50% mai mare, deci totalul acesta va fi adăpostit într-un socket relativ similar. În plus, asta ar putea fi și prima platformă Intel creată special pentru memoria DDR5.

Meteor Lake te forțează să-ți faci cadou o placă de bază nouă

Procesoarele Meteor Lake ar ajunge pe piață pe undeva prin ultimul trimestru al anului 2023. Ele vor integra noile tehnologii la care Intel lucrează de ceva vreme în misiunea sa de a-și recăpăta supremația în domeniu. Seria va adopta un design multi-tile prin tehnologia Foveros. Este vorba despre un die cu un număr momentan necunoscut de nuclee high-performance Ocean Cove și nuclee energy-efficient Gracemont. Se știe, însă, că va integra un procesor grafic ce cuprinde între 96 și 192 EU (Execution Units), ajungând chiar la o valoare dublă față de Alder Lake și Raptor Lake. SoC-ul va include controllere de memorie, PCIe și Thunderbolt și va avea un consum între 5W și 125W.

Intel-Meteor-Lake

Chiar și așa, nu este tocmai plăcut pentru utilizatorii Intel să fie nevoiți să-și schimbe plăcile de bază – din nou – după doar două generații de procesoare. Chestia asta s-a mai repetat și cu socket-ul LGA 1200, în condițiile în care AMD s-a folosit de AM4 de-a lungul a patru generații de procesoare cu arhitectura Zen.

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button