Tech&ITRSS PaginaDeMediaSecuritate

Meta întârzie criptarea mesajelor pe Facebook și Instagram cu doi ani

Criptarea mesajelor deja devine un standard al securității în 2021, și mulți oameni tind să se reorienteze către soluții cât de cât mai sigure, precum Telegram, Signal sau *ahem* Wickr. Totul într-un ceas numai bun, mai ales pentru că Meta a anunțat că va întârzia cu procesul de criptare al conversațiilor pe platformele Facebook Messenger și Instagram cu doi ani.

The Guardian a publicat un comentariu de-al lui Antigone Davis, responsabil cu securitatea platformelor companiei, iar în cadrul acestui comentariu a fost oferit și contextiul propriu-zis. Din câte se pare, Meta și-ar fi dorit ca finalizarea criptării end-to-end a mesajelor pe Facebook și Instagram să aibă loc cel mai devreme în 2022, însă acest proces a fost programat pentru definitizare „pe undeva prin 2023”, pe motivul dezvoltării unui sistem sigur pe toate planurile.

Meta pășește pe teren minat

Această întârziere ar putea stârni controverse în unele regiuni în care legile îi obligă pe dezvoltatori să asigure transparență și metode prin care abuzul și infracțiunile să fie prevenite. Chiar și așa, cei de la Meta încă dispun de mijloacele prin care să deteteze potențialele infracțiuni și abuzuri din conversațiile criptate end-to-end. Acestea sunt o combinație de informații care nu sunt criptate și rapoarte efectuate de utilizatori. Este posibil ca această întârziere să aibă ca scop informarea în prealabil a guvernelor, dându-le acestora mai mult timp pentru a analiza schimbarea și a se pregăti în prealabil.

Cât despre conversații, securitatea extra este disponibilă pe WhatsApp încă din 2019, dar pentru Facebook Messenger și Instagram vei fi nevoit să creezi tu însuți un chat criptat, precum „Secret Conversations” în Messenger.

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button