Mega-Review – KILLER IS DEAD!
De cand lucrez la Zon@ am evitat sa fac un review unui joc marca SUDA51…din motive personale. Nu pentru ca urasc acest regizor, nu pentru ca am impresia ca este un creator prea…japonez, ci pentru ca sunt un mare fan al individului. Fie vorba intre noi, Killer 7, pe Gamecube, este si in ziua de azi in top 10 jocuri pe care le-as juca oricand. Goici Suda are un stil aparte, lucru pe care l-a evidentiat inca de la Twilight Syndrome, primul sau succes fiind totusi Killer 7. Chiar si asa, geniul tacanit si iesit din comun da pe-afara in jocurile sale. Fie ca joci No More Heroes, fie ca joci Lollipop Chainsaw, exista un inuendo sexual, un stereotip asiatic, o trimitere, atat la cultura asiatica, cat si la cea ocidentala, Suda fiind maestrul de ceremonii care iti prezinta povestea imbracat intr-un halat roz si cu un coif de staniol pe cap. Acum intelegeti de ce am omis sa fac un review unui joc produs sau scris de acesta? Sunt un fan boy! Iar in momentul in care am auzit, atentie, doar am auzit, de Killer is Dead, automat luminitele din capul meu s-au aprins mai ceva ca pomul de craciun din piata centrala din New York. Prima chestie care mi-a trecut prin cap: „Killer 7… continuare… to the internet Robin” In fine, am sa incerc sa fiu cat se poate de obiectiv avand in vedere ca am o datorie fata de voi, cititorii nostri.
Inca de la primul cadru al jocului iti poti da seama ca jocul abunda de aspect cinematic japonez. Atentia la fiecare detaliu este aproape obsesiva, dezvoltand iscusit fiecare element al povestii, totul culminand intr-o explozie de emotii pe care este foarte posibil sa nu le intelegi pe moment. Nu este o problema, este un joc Suda51 pana la urma. Este prezentat ca un film noir, dar are elemente de anime si in egala masura absoarbe si metode cinematice abordate in trecut de Kurosawa, fiind un hibrid ce inglobeaza perfect aproape toate metodele de prezentare a povestii prin imagine. Fiecare cadru este ales perfect, jucatorul putand trasa o linie mentala intre personaje si motivatiile acestora aproape instant. Intelegi cine este bun, cine este nebun, cine este baiatul rau si care sunt sentimentele care ii urnesc din loc. Mondo, personajul principal, este un tanar asasin, ce intr-un mod ciudat imi aduce aminte de Jin din Samurai Champloo, care initial pare a fi un killer generic calculat cu sange rece. Totusi, pe masura ce avansezi in naratiune observi cum Mondo seamana mai mult cu o ceapa, personalitatea acestuia fiind dezvoltata incet, pe indelete, astfel cel ce experimenteaza jocul atasandu-se si indentificandu-se cu el. Atat cu el, cat si cu Mika, eterna companie zapacita si manifestarea complexului Lolicon a lui Suda in Killer is Dead. Un personaj destul de complex, care cu toate ca pare o pustoaica inofensiva, aparentele pot insela amarnic. Acelasi lucru il pot spune si despre restul personajelor care iau parte la poveste, fiecare jucand un rol important in desfasurarea acesteia. Capitol, dupa capitol, descoperi mai mult si mai mult, la final, intelegand perfect intregul ansamblu.
Jocul este impartit in mai multe episoade, fiecare avand cate un boss la final, pe care trebuie sa il elimini. Ceea ce este interesant, este faptul ca jocul reuseste sa te surprinda ori de cate ori are ocazia, fiind un joc, dupa cum am spus, marca Suda51. De la episod la episod, locatiile se schimba in mod dramatic, jucatorul avand impresia ca este un personaj real, captiv intr-un joc video. Un lucru pe care Suda l-a mai facut in trecut si cu alte titluri, ca de exemplu in No More Heroes. Cu toate ca este un Hack and Slash, jocul reuseste sa surprinda prin absurd ori de cate ori are ocazia, oferind cate un pasaj care te va lasa cu gura cascata periodic.
Mecanica de joc este definitia genericului. Atacul este simplu, jucatorul fiind de multe ori tentat sa apese in mod repetat pe butonul de atac primar, Mondo transand oponentii in stanga si in dreapta. Totusi, in momentul in care te feresti de un atac inamic, acesta va declansa un contra atac, care, este mult mai eficient si mult mai devastator, astfel existand o dinamica si o armonie intre cele doua. Jucatorul va fi tentat sa alterneze intre ele, rezultatul fiind combo-uri din ce in ce mai devastatoare si mai eficiente dar si extrem de vizuale, nivelul de satisfactie pe care acestea il transmit fiind extrem de placut. Nimic nu te bucura mai mult decat atunci cand ti-ai facut tandari opozitia si ceea ce ai vazut pe ecran iti incanta retina. Cu cat mai eficient esti in legarea atacurilor, cu atat mai multe beneficii ai. In momentul in care ai ajuns la nivelul patru Mondo are posibilitatea de a alege unul dintre cele patru cristale, fiecare oferind beneficii jucatorului. Unul iti umple viata, altul iti da experienta, unul iti creste viata si ultimul iti creste special-meter-ul pentru armele speciale. Este printre putinele jocuri, alaturi de God of War, care chiar te recompenseaza pentru combo-uri, fiecare impact fiind ceva de care realmente ai nevoie pentru a ajunge mai repede la un nivel mai inalt, facandu-l pe Mondo mai puternic. Esti tot timpul tentat sa schimbi atacul cu sabia, cu atacul cu mana robotica, sa fii defensiv, la final avand ceva de care sa te simti mandru.
Pentru ca azi avem un joc Suda, trebuia sa existe si un inuendo sexual. Daca in No More Heroes trebuia sa incarcam sabia prin agitare repetata, aici avem Gigolo Missions. Ideea in acest gen de misiuni este simpla. Trebuie sa te holbezi cat mai mult la anumite parti ale unei partenere de sex feminin, precum sani sau alte zone, fara ca aceasta sa te prinda. Daca esti prins pierzi. Problema este ca aceste misiuni sunt strans legate de progresul tau in joc, dat fiind ca trebuie sa termini una pentru a debloca anumite upgrade-uri pentru bratul tau robotic. Pentru japonezi, acest gen de misiuni nu sunt iesite din standardele jocurilor asiatice. Pentru Europa, se puteau stiliza putin. Nu de alta, dar te simti ca ultimul maniac sexual ori de cate ori intreprinzi o astfel de misiune.
Sistemul de upgrade este cat se poate de simplu, cu toate ca multe dintre upgrade-uri seamana cu niste miscari din Street Fighter, variatiile necesare pentru a executa un atac mai puternic necesitand o memorie de fier. Pe de alta parte, memoria musculara isi spune cuvantul, de multe ori iti intra in reflex sa apesi jos si atac urmat rapid de parare. Totul tine de memoria ta. Poti pur si simplu sa apesi in prostie pe butonul de atac, dar, dupa cum am spus, crema se vede atunci cand incepi sa intelegi cum functioneaza fiecare atac si te familiarizezi cu gameplay-ul.
Vizual, Killer is Dead este un joc cu un aspect cat se poate de animat. Texturi Shell Shaded, acompaniate de animatii fluide si inamici repetitivi sunt un standard pentru Suda. Filmele de prezentare si inter-mezzo-urile din timpul misiunilor sunt prezentate intr-un mod cat se poate de artistic, fiecare detaliu fiind atent studiat si asternut in fata jucatorului. In timpul luptelor vei avea cu ce sa iti clatesti ochii, avand in vedere natura exploziva a animatiilor, iar miscarile speciale or sa te dea pe spate prin densitatea de elemente care se succed pe ecran. Din nefericire, cu toate ca muzica si sunetul de fundal sunt superbe, vocile sunt oribile. Literalmente, toate personajele sunt vocalizate de actori care nu reprezinta aspectul fizic al acestora. Mondo este un slabanog, iar vocea acestuia pare a fi a unui tip de 200 de kile. Mika, este cat se poate de…13 ani, amintindu-mi in mod ciudat de Harley Quinn din Batman. Nu am gasit un inamic sau aliat care sa fie vocalizat de cineva despre care sa zic: Da, asta pare sa fie vocea care poate iesi din acest individ. In rest, ai cu ce sa iti clatesti ochii.
Oricat as vrea sa supra-analizez substraturile povestii, Killer is Dead este si un joc simplu, aparenta fiind cea unui film din anii 80 de categorie C care nu a ajuns pe ecran ci doar pe casete video, intre timp dezvoltand un grup fidel de admiratori. Cam cum a fost cazul lui Shaft. La baza, povestea este simpla, fara prea mari batai de cap, oferind o intriga solida si pentru cel mai dezinteresat jucator. Daca stai sa analizezi mai in detaliu observi substraturi politice, mesaje ascunse si tot felul de lucruri pe care in mod normal, daca nu ti-ai da interesul, nu le-ai observa. Totul este prezentat meticulos, fiecare element avand un loc in puzzle-ul general reprezentat de poveste. Trebuie doar sa ai rabdare si sa fii atent la ansambu. Atata tot. Gameplay-ul, cu toate ca aparent simplu, este placut integrat, iar grafic jocul are un aspect cate se poate de special.