Telefoane

MediaTek anunță chispet-ul Helio P15

Compania MediaTek a dezvăluit încă un chipset, numit Helio P15, menit să fie un înlocuitor pentru Helio P10, care a fost folosit la telefoane precum HTC One A9s.

Noul chipset este compus din 8 nuclee de tipul Cortex A53, care pot opera la o frecvență de 2.2GHz, alături de un GPU Mali-T860 MP2 cu două nuclee care funcționează la 800MHz. Chipset-ul va suporta comunicare prin LTE Cat.6.

Conform informațiilor de la MediaTek, performanța sa este cu 10% mai bună față de generația anterioară. Dacă pare a fi foarte puțin, merită menționat că Helio P15 nu este făcut pe 14 nanometri sau pe 10 nanometri. În schimb, folosește același proces  antic de fabricație de 28 de nanometri.

Informați neconfirmate indică posibilitatea ca chipset-ul să suporte doar RAM de tipul DPDDR3-993 cu un singur canal, la fel ca generația anterioară. Punând la un loc aceste ultime două detalii avem imaginea unui chipset dedicat telefoanelor și tabletelor mai puțin performante și care nu vor avea un preț exagerat. Un soi de mid-range. Nu tocmai ieftine, fiind vorba totuși de un chipset cu 8 nuclee, dar nici tocmai exagerat de scumpe.

[GSM Arena]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

3 comentarii

  1. Penibil, același lucru ca P10, cu procesor grafic ca inexistent și proces de 28nm făcut de dinozauri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button