Pe măsură ce tehnologia a evoluat, automobilele au devenit tot mai rapide. Odată cu apariția mașinilor electrice, accelerații până acum imposibil de imaginat pe mașini de serie sunt acum la dispoziția oricui are 50.000 de dolari de cheltuit pe o mașină. Cele mai rapide automobile de serie accelerează de la 0 la 100 km/h în 2.1 secunde (Tesla Model S Plaid), o valoare oricum halucinantă, ținând cont că o mașină de clasă medie „normală” ajunge la aceeași viteză în 8-10 secunde.
Limitarea cea mai importantă pentru obținerea de timpi mai buni nu mai este de mult puterea. Avem mașini care depășesc 1000 CP, avem și mașini care au tracțiune integrală (adică puterea este transmisă la toate roțile, nu doar la două) dar chiar și acestea nu reușesc timpi mai buni la plecarea de pe loc. Motivul? Aderența. Cauciucurile mașinilor de stradă trebuie să îndeplinească niște reguli legate de siguranța pe ploaie etc., deci limita la accelerații, cel puțin la plecarea de pe loc, este dată de ce forță de frecare au cauciucurile. Și aici avem nevoie de o mică lecție de fizică.
O mică lecție de fizică
Forța de frecare este forța relevantă pentru accelerații, pentru că forța dezvoltată de motor și transmisă în roți, cum ziceam mai sus, nu poate fi mai mare decât această forță de frecare, altfel patinează roțile pe loc. Forța de frecare este produsul dintre coeficientul de frecare și forța ce apasă pe roți.
Deci, dacă coeficientul de frecare este similar la cauciucurile de înaltă performanță, forța de frecare poate fi mai mare doar dacă forța care apasă în jos în roți e mai mare. Cum generezi forța asta în jos? Fie construind o mașină mai grea, fie folosind efecte aerodinamice. Hai să analizăm separat astea două.
Dacă greutatea mașinii este mai mare, forța care apasă în roți este, evident, mai mare. Greutatea însă introduce altă problemă, pentru că o mașină mai grea are o inerție mai mare, deci e mai greu de mișcat de pe loc. Not ideal, cum zice englezul.
Pe de altă parte, avem forța aerodinamică. Pe scurt, o mașină atent proiectată, care se deplasează cu viteză, generează o forță aerodinamică ce apasă mașina spre sol. Forța aerodinamică are și ea un dezavantaj: pe măsură ce viteza crește, crește și forța aerodinamică, dar aerul opune o rezistență tot mai mare la înaintare.
Soluția? Un aspirator!
Și acum, soluția pe care inginerii englezi au găsit-o pentru a depăși neajunsurile celor două variante de mai sus: aceștia au creat o mașină ce este dotată cu două ventilatoare extrem de puternice ce extrag aerul de sub mașină, în felul ăsta trăgând mașina înspre sol. Gândiți-vă la un aspirator: când e în aer, poți mișca cu ușurință capul de curățare, dar cum l-ai apropiat de covor sau de suprafața de curățat, capul se „lipește” și este greu de ridicat cu aspiratorul în funcțiune.
Ei bine, exact așa funcționează și sistemul de pe McMurtry Speirling. Mașina este un gigant aspirator pe patru roți. Aceasta are două ventilatoare (pentru redundanță) care se rotesc cu peste 20.000 rotații pe minut și care au un debit extrem de mare. Problem solved! McMurtry Spéirling cântărește sub o tonă, deci nu are inerția specifică unei mașini grele, iar profilul aerodinamic al acesteia nu este optimizat pentru forțe de apăsare la viteză mare, deci nu întâmpină o rezistență crescută la înaintare din partea aerului. Practic, cele două ventilatoare cu care McMurtry Speirling este dotată apasă în sol cu o forță egală cu două tone, indiferent de viteza cu care merge și fără a avea în realitate acele două tone de cărat.
Rezultatul? La viteze mici și medii, McMurtry Speirling virează mai bine decât o mașină de Formula 1, iar la accelerația de pe loc este de 1,4 secunde până la 96 km/h. Asta având tracțiune doar pe roțile din spate! Nebunesc. Forța de, mă scuzați, sucțiune, generată de ventilatoare este atât de mare, încât mașina poate să stea și pe tavan. Pe loc. Da. Un fel de Spider-Man al mașinilor. Spider-Car?
Dezavantaje? Eh, detalii…
McMurtry Speirling este în stadiul de prototip în acest moment și are o cale lungă până va vedea lumina zilei ca mașină de serie, dacă o va face vreodată. În primul rând, este un monopost – adică are un singur loc. Nepractic. Apoi, mai este și problema autonomiei. McMurtry Speirling poate dezvolta maxim 1000 de cai-putere, dar poate fi setată și la valori mai mici. Cu 4-500 de cai, mașina e capabilă să facă aproximativ 20 de ture de câțiva km pe traseu. Cam vreo 100 km. În regim de condus normal (ca și cum e ceva normal la mașina asta), poți depăși 400 km, ceea ce nu e așa rău. La putere maximă, autonomia devine o problemă însă, dar o problemă și mai mare este supraîncălzirea bateriei. La 1000 CP, mașina poate să facă maxim o tură de circuit (2-4 km), după care trebuie să ia o pauză.
Dar poate cea mai mare problemă este zgomotul. Când sunt pornite ventilatoarele, McMurtry Spéirling zici că e avion cu reacție. Iată și un clip cu mașina în acțiune:
Da, arată ca o mașină din desene animate, la cât de strâmtă este (1,7 m, mai mică decât un hatchback), dar pe traseul din clip, McMurtry Speirling a obținut un timp mai bun decât o mașină de Formula 1. Halucinant. Mai multe detalii despre această rachetă găsiți pe pagina producătorului.
