TECH

Marvo Scorpion HG9035 – Căști de gaming la preț „de vară”!

Marvo Scorpion HG9035 este o nouă pereche de căști din categoria de buget mediu, cca 180LEI, care oferă o calitate bună.

Căștile au un design futurist, acompaniat de LED-uri de culoare albastră. În partea superioară, acestea au o bandă metalică cu un sistem de ajustare pe bază de elastic. Pe cap, căștile sunt foarte confortabile și suficient de ușoare încât să nu deranjeze dacă sunt purtate mai mult timp.  Marvo Scorpion HG9035 îndeplinește mai toate cerințele pe care un gamer le are de la un astfel de periferic. Acest gen de design este unul foarte confortabil chiar și după câteva ore de uz. Fără dureri la vârful urechilor sau în lateralele acestora, Marvo făcând uz în cazul lui HG9035 de două cupe extrem de moi pentru a acoperi difuzoarele de 50 de mm.

Conexiunea căștilor este pe USB, astfel, prin software, acestea suportă sunet surround virtual 7.1. Difuzoarele de 50mm oferă un bass puternic și volum cât cuprinde. Microfonul este foarte flexibil și are o pastilă omnidirecțională care are o sensibilitate de -42dB. Căștile sunt foarte rezistente, chiar dacă au și elemente din plastic, așadar nu trebuie să vă faceți griji dacă le scăpați. Banda auto-reglabilă permite ajustarea rapidă pe cap, iar banda din metal care face conexiunea dintre cele două cupe este suficient de elastică pentru a fi ajustată.

Am fi preferat, totuși, ca banda să fie puțin mai rigidă, deoarece lasă impresia că acestea pot cădea foarte ușor de pe cap. Cupele izolează sunetul, dar nu definitiv, așa că dacă se vorbește în cameră și volumul jocului este mai redus, îi puteți auzi pe cei din jur.  Difuzoarele de 50mm răspund la frecvențe de la 20Hz până la 20KHz, spectru suficient de larg încât să redea un sunet plăcut. Pentru conectivitate avem la dispiziție un cablu USB gros și rezistent, cu o lungime de 2.2m.

Merită banii? Da. Este o perche de căști corectă și cinstită, care își face treaba, fară să-ți scoată cine știe ce gold din buzunar 🙂

Zona IT

ZONA IT

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button