Seria Mafia este una dintre cele mai importante din industria jocurilor video, cu toate că a avut suișuri și coborâșuri. Primul Mafia, lansat acum 23 de ani în 2002, este considerat de mulți o capodoperă și un titlu foarte influent pentru jocurile de genul, popularizate cu adevărat de GTA 3 lansat cu câteva luni în urmă. Al doilea Mafia este arguably încă și mai bun, și este până în ziua de azi unul dintre jocurile mele preferate of all time, și cu siguranță este printre cele mai rejucate titluri din catalogul meu.
Mafia 3 în schimb, este oaia neagră, deoarece deși a avut o poveste chiar bună, dezvoltatorii au încercat să traducă experiența Mafia într-o lume open-world a la Ubisoft, iar rezultatul nu a fost prea grozav. L-am terminat la vremea lui, în 2016, dar mereu am rămas cu un gust amar, și cu un feeling de potențial irosit de gameplay-ul repetitv.
Remake-ul primului joc din 2020 a fost un pas în direcția cea bună, dar cu toții așteptam o continuare adevărată, care să spele păcatele predecesorului și care să readucă seria Mafia înapoi la originile sale. Dar este oare noul Mafia The Old Country ceea ce căutam de la un sequel, sau nu? Well, ca să vă dau și un mic spoiler, este aproape tot ce mi-am dorit să fie, cu mici neajunsuri pe care le vom puncta imediat, dar care reușește să livreze o poveste emoționantă, cu un ritm aproape perfect și foarte bine scrisă. Așadar, înainte să începem, dacă vă plac review-urile de jocuri și vreți să mai vedeți, lăsați un like și un subscribe!
Poveste și atmosferă
Începem cu principalul punct forte al jocului: povestea. Acțiune are loc în Sicilia anilor 1900, deci vorbim despre un prequel din punct de vedere cronologic, înainte ca La Cosa Nostra să își facă simțită prezenta serios în New York, sau Empire Bay așa cum este numit în joc. Povestea îl are în centru pe Enzo, un sclav într-o carieră de sulf îngropat în datorii care încearcă să le plătească prin muncă grea, totul până într-o zi atunci când niște cutremure grave îi permit să fugă de calvarul pe care îl trăia.
La scurt timp după este găsit de donul unei familii de mafioți, și încetul cu încetul este introdus într-o lume criminală la fel de crâncenă precum cea din care tocmai a evadat. Firul narativ as a whole este destul de previzibil, în sensul în care parcursul lui Enzo prin rândurile mafiei este more or less similar cu ce am mai văzut deja în Mafia 1 și 2, dar întâmplările punctuale care te duc acolo sunt interesante și nu m-au lăsat să mă plictisesc.
Drama și trădarea sunt la ordinea zilei, iar codul de onoare este pus la grea încercare la fiecare pas. Respectul și loialitatea sunt cele mai importante atuuri pe care le poți avea într-o familie ca asta, și tocmai de asta este fascinant să asiști la evoluția personajelor implicate, personaje care sunt la rândul lor dinamice și se simt reale. Pentru că tot acest business este cât se poate de real și de sângeros, iar jocul transpune bine aceste sentimente în poveste.
Actorii vocali sunt excelenți, și nu cred că am întâlnit linii de dialog livrate stângaci sau enervante. Astea sunt cuvinte mari, în special într-un context în care anul acesta am avut parte atât de Clair Obscur, cât și de Death Stranding, două titluri etalon din perspectiva jocului actoricesc. Și Mafia Definitive Edition se află în aceeași conversație din punctul meu de vedere, și se observă de la o poștă că o bună bucată din bugetul jocului a fost alocată către un singur lucru: povestea principală.
Bine, zic povestea principală puțin greșit, deoarece nu există și una secundară. Mafia, cu toate că are o lume deschisă pe care o poți explora, este un joc aproape 100% liniar, fără activități importante extra cum ar fi side quest-uri, minigame-uri sau orice altceva la care te-ai mai putea gândi de la un joc open-world tradițional. Este un pseudo-open world, așa cum este genul ăsta de abordare cunoscută, și sincer să vă spun nici nu mă deranjează.
Adică da, poate că mi-ar fi plăcut o lume presărată cu puncte de interes și chestii mișto de făcut, dar dacă ar fi să aleg între Mafia The Old Country cu a sa lume deschisă fake și Mafia 3 cu un open-world tradițional, ne vedem în Sicilia. Există și secțiuni de explorare liberă, dar nu aștepta un open world în stil GTA.
The Old Country e mai degrabă un coridor frumos mascat – poți să te plimbi prin piețe, să asculți discuțiile oamenilor, să intri în câteva magazine, dar mare parte din decor e pentru atmosferă, nu pentru interacțiune directă. Și ținând cont de prețul de 50 de euro, spre deosebire de alte lansări mari care cer 70 sau chiar 80 de euro, nici nu pot să mă plâng.
Da, nu durează cât un joc mai scump, și vei ajunge la scena de credits oriunde între 10 și 15 ore, în funcție de dificultatea pe care o selectezi, dar din nou, nici asta nu m-a sâcâit. Am jucat jocuri de 40 de ore care s-au simțit artificial de lungi grație bloat-ului cu care erau umplute, și o experiență concentrată pe o poveste grozavă de felul ăsta nu ar trebui să fie descalificată din start.
Înainte de lansare erau zvonuri cum că jocul avea să fie mult mai scurt, undeva pe la 3-4 ore, ceea ce da, ar fi fost prea puțin, dar în forma actuală cu 10 sau mai multe ore de mafia crime drama, consider că e chiar ok.
Gameplay
Trecem acum la gameplay, un capitol unde nu am fost impresionat, dar nici dezamăgit. Mafia The Old Country este un joc third-person shooter cu elemente de stealth destul de basic, dar care funcționează bine la finalul zilei. Nu este Metal Gear Solid, dar gameplay-ul de bază este suficient de polishat cât să nu devină un punct dureros al experienței. În cea mai mare parte a timpului te vei ascunde după diferite obiecte în timp ce tragi cu arme de foc relativ rudimentare, cu câte o bătălie parte în parte cu cuțitele din când în când.
Legat de astea din urmă, recunosc faptul că inițial am crezut că o să fie tare plictisitoare aceste encounter-uri în care te poți folosi doar de cuțit, dar spre surprinderea mea Hangar 13, dezvoltatorii jocului, au reușit să implementeze un sistem suficient de complex încât să nu devină monotone dar nu prea alambicat ca să fie greu de înțeles. Fiecare inamic are secvențe proprii de atac care te împing să îți urmărești constant combatantul și să răspunzi în consecință la fiecare aruncare de cuțit sau parare.
Aceste lupte nici nu se întâmplă atât de des încât să rupă prea tare flow-ul acțiunii, și aproape de fiecare dată când am fost pus față în față cu un baiat dornic să-mi taie beregata am simțit că interacțiunea era plasată bine și intenționată, nu aruncată la finalul unui capitol doar de dragul de a avea un boss fight de încheiere.
În rest, gunplay-ul de aici este solid, dar nimic spectaculos. Armele au destul de mult recul, așa cum m-am și așteptat din partea unor pistoale și puști de la începutul secolului trecut, și per total mă declar mulțumit de acțiunea propriu zisă. Stealth-ul este și el ok, dar din nou, nimic nemaivăzut. Este clar din capul locului că gameplay-ul a fost pe plan secund în spatele poveștii, și dacă îți doreai să vezi o evoluție la acest capitol, cel mai probabil vei fi dezamăgit. Nu e rău, dar activitățile pe care le faci nu sunt foarte diferite de ce se întâmplă în celelalte jocuri din serie, ce se schimbă este contextul.
Ca la orice joc de genul care se respectă, normal că și aici există mijloace de transport. Întâi vei face cunoștință cu caii, unele dintre cele mai ascultătoare animale, ca mai apoi să îți fie prezentat cel mai mare miracol al vremii: mașina cu combustie. Iar dacă alegi să setezi sistemul de condus pe „simulation” vei gusta din plin din experiența condusului de atunci, cu mașini greoaie, cauciucuri subțiri fără prea multă aderență și frâne aproape absente. Este de-a dreptul greu să conduci mașinile mai rapide din joc în acest mod, dar din fericire există și o opțiune pentru arcade driving, dacă vrei să nu îți bați atât de tare capul cu asta.
Grafică și sunet
Trecem acum la grafică, unde am să spun doar atât: nu cred că am văzut vreo randiție a Siciliei care să arate atât de bine de când mă joc jocuri video. Dezvoltat în Unreal Engine 5, Mafia The Old Country arată bestial în cea mai mare parte a timpului, cu pajiști pline de vegetație, păduri dese și vulcanul Etna nu doar prezent, ci și activ. Sistemul de iluminare globală este grozav, iar per total jocul se prezintă într-o stare vizuală impecabilă.
Din câte am observat reflexiile nu sunt ray-traced în totalitate, și au existat destule cazuri când obișnuitele screen space reflections se observau și rupeau puțin din imersiune, dar astea sunt critici prea mici pentru cât de bine arată noul Mafia.
Asta nu înseamnă însă că totul e perfect, și am și câteva critici mai serioase de adus, principala fiind performanța. Încă de când am auzit că jocul va rula pe Unreal Engine 5 am fost sceptic la acest capitol, în mare parte deoarece acest motor grafic ne-a demonstrat că pe cât de bine arată, pe atât de prost merge dacă nu este optimizat cu strictețe. Și din nefericire, Mafia The Old Country nu-i cel mai bine optimizat joc, cel puțin pe PC.
Pe configurația mea, cu Ryzen 9 7950X3D și RTX 5080, deci hardware de top, am avut destule momente sau secvențe când rata de cadre scădea binișor sub 60. Bine, asta la 4K cu toate detaliile la maxim, dar DLSS era activ pe setarea Quality pentru un boost de performanță și, sincer, nu mi se pare acceptabil ca un PC de câteva mii bune de euro să se chinuie serios într-un joc lansat nou.
Mă aștept ca următoarele patch-uri să rezolve problemele, și am auzit că pe PS5 merge mai bine, dar tot mă văd nevoit să îi scad câteva puncte. Nu prea m-am lovit de alte bug-uri sau probleme, ceea ce e lăudabil, și sper că cei de la Hangar 13 reușesc să facă jocul să meargă mai bine pe PC.
Ca să ne întoarcem la lucruri mai pozitive, am fost impresionat de cât de bine arată fețele personajelor din acest joc. Mi se pare că am ajuns în sfârșit într-un punct în care fețele personajelor nu mai arată ca niște păpuși animate dubios, iar Mafia The Old Country excelează la acest capitol. Totul, de la furia din ochi până la mici mișcări sau grimase ce țin de body language sunt recreate cu măiestrie, și consider ăsta drept un punct forte al jocului.
Muzica e fix ce trebuie. Mandolina te duce cu gândul la o după-amiază relaxată, dar imediat orchestra intră cu un ton grav și îți dai seama că cineva va sfârși sub o pătură de măslini. Fiecare piesă e plasată inteligent în momentele cheie – nu e doar fundal, e un element care construiește tensiune.
Concluzie
În final, dacă îți plac filmele cu mafioți, dacă ai văzut The Godfather de mai mult de două ori, dacă îți place să bei vin roșu și să asculți povești cu final amar, ia-l. Dar dacă aștepți să fii un super-erou sicilian cu mitraliera într-o mână și grenade în cealaltă, mai bine cauți altceva că aici nu ai să găsești asta. Ce ai să găsești în schimb este o experiență narativă foarte bine închegată, care îți prezintă realitatea unei lumi mafiote crude, care nu te lasă să te gândești la regretele tale dar care îți să suficient timp să îți faci altele noi.
Este un titlu bun după părerea mea, și o întoarcere la stilul jocurilor Mafia așa cum trebuie: fără lumi deschise pline de obiective repetitive, fără bloat și fără bullshit. Dacă vrei să trăiești o poveste plină de intrigă, trădare și violență, Mafia The Old Country este o variantă a naibii de bună, mai ales că și costă relativ puțin la doar 50 de euro.
Gameplay-ul este slăbuț, cel puțin prin comparație cu povestea, dar nici nu strică experiența – e suficient cât să simți că ai control, fără să îți distragă atenția de la firul narativ. Iar atmosfera chiar e ceva special, și principalul motiv pentru care îți recomand să te joci Mafia The Old Country. Poate după câteva update-uri de optimizare jocul va rula mai bine și pe configurații mai slăbuțe, dar doar timpul ne va spune asta.
