Logitech G lansează trio-ul perfect pentru gaming: mouse-ul G603, tastatura mecanică G613 și mouse pad-ul G840 XL

Logitech G, brandul Logitech dedicat gaming-ului de performanță, anunță o nouă serie de periferice pe care orice gamer cu pretenții ar trebui să arunce măcar o privire. Combo-ul este format dintr-un mouse wireless, o tastatură mecanică wireless și un gamepad de calitate superioară.
Mouse-ul G603 LIGHTSPEED este un dispozitiv gândit pentru gaming-ul competitiv. Durata asigurată de cele două baterii este de două ori mai mare decât cea oferită de generația anterioară, oferind până la 500 ore de gaming. Producătorul afirmă că și o singură baterie poate alimenta un mouse G603 LIGHTSPEED pe parcursul a 500 jocuri de League of Legends. Pentru a nu vă lăsa când e meciul mai intens, indicatorul nivelului scăzut al bateriilor va va atenționa când mouse-ul mai are 15% din durata de viață.
Mouse-ul are 6 butoane (cele 2 standard, rotița, butonul de comutare a sensibilității, plus 2 butoane laterale), toate programabile. Butonul de sub rotiță este inițial setat pentru a schimba sensibilitatea în una dintre cele 5 trepte predefinite. Cu ajutorul software-ului ce însoțește acest mouse puteți configura macro-uri, seta secvențe de click-uri combinate cu taste, sau modifica funcția oricărui buton. Folosind același program vă puteți încărca în memoria mouse-ului și profilul cu schema voastră de control preferată. Acest lucru este foarte util în cazurile în care va trebui să vă conectați mouse-ul la alte calculatoare, fără să mai necesite instalarea de software adițional. Mouse-ul G603 LIGHTSPEED folosește noua generație de senzori HERO care oferă o precizie între 200 și 12000 DPI.
Tastatura G613 LIGHTSPEED este o tastatură mecanică wireless care nu face niciun compromis când vine vorba de performanța în gaming. Confortul unui dispozitiv wireless, combinat cu calitatea oferită de o tastatură mecanică și o viteză de răspuns de 1 ms fac din G613 LIGHTSPEED o soluție ideală. Switch-urile mecanice marca Romer-G au o cursă de 1,5 milimetri, adică de 4 ori mai rapidă decât cele standard oferite de concurență, și au o durată de viață de 70 milioane click-uri. Pe partea din stânga a tastaturii sunt prezente 6 taste suplimentare programabile care pot fi setate în Logitech Gaming Software, același soft folosit și de mouse-ul G603 LIGHTSPEED. Durata de viață a tastaturii este de 18 luni, un indicator fiind setat să vă atenționeze când sunteți la 15% din durata de autonomie.
Despre tehnologiile folosite în cele două dispozitive Ujesh Desai, Vice Președinte și Manager General Logitech G, a precizat:
LIGHTSPEED și POWERPLAY au făcut posibil visul de a avea o performanță wireless de top fără limite și compromisuri. Hero, noul senzor folosit pentru mouse-ul wireless G603 și tastatura wireless mecanică G613 demonstrează angajamentul nostru de a duce mai departe performanța oferită de tehnologia wireless de-a lungul întregii noastre game de produse.
Mouse pad-ul G840 XL care completează setul beneficiază de o suprafață generoasă de lucru, având dimensiunile generoase de 900x400mm. Pe acest pad puteți așeza împreună atât tastatura cât și mouse-ul.
Mouse-ul wireless de gaming Logitech G603 LIGHTSPEED și tastatura wireless mecanică G613 LIGHTSPEED vor fi disponibile începând cu luna septembrie 2017, la un preț recomandat de 79.99 euro, respectiv 149 euro. Mouse pad-ul G840 XL va fi disponibil începând cu luna septembrie 2017, la un preț recomandat de 49.99 euro.