GamingPC&Consoles

Logitech ne-a provocat să ne jucăm în cloud și să conducem mai ceva ca pe circuit (preview)

Când vorbesc despre evoluția gamingului mulți oameni se referă strict la jocuri. Ba că nu știu ce serie a dat-o în bară după 30 de jocuri, ba că nu știu ce developer cu tradiție și-a băgat picioarele și microtranzacțiile-n ele de lansări. Dar puțini sunt cei care iau o pauză ca să aprecieze tehnologia din spatele acestor jocuri, platformele care sunt împovărate cu sarcina de-a rula fluid toate aceste imagini fotorealiste care se plimbă pe ecranele noastre. Chiar anul ăsta am fost martorii unei lansări grandioase prin intermediul căreia NVIDIA nu doar că și-a întărit poziția ca lider pe piața plăcilor video, dar e foarte posibil să fi lansat cea mai tare placă din istorie: RTX 4090.

Duck HuntDar cu toate laudele și numerele alea impresionante obținute în teste, parcă ceva nu se simte ok, ceva pare nelalocul lui. Și aici cred că putem băga multe chestii, de la faptul că hardughia trage 400 și ceva de watti, ori faptul că te costă 2.000€ dacă o prinzi la MSRP. În goana asta după cât mai multe cadre pe secundă și texturi mai nu știu cum, pare că lumea a uitat de joacă efectivă. De senzația aia pe care o aveai când trăgeai cu prostia aia de pistol de plastic după rațe pe ecranul televizorului cu tub și venea potaia aia enervantă să-ți râdă-n față.

Și parcă aveau și jocurile alt farmec când totul părea nou și erai surprins cu fiecare lansare care avea loc. Dar acum le-avem pe toate: console șmechere, PC-uri foarte puternice, Ray-Tracing, VR, multivers, etc. Și cu fiecare zi care trece, pare că întreaga industrie caută să facă shift-ul către un viitor în cloud. Adică da, e cool să ai acasă un super sistem pe care să te joci orice, dar nu ar fi mai comod dacă ai putea să îți folosești smart TV-ul și un controller wireless pentru activitatea asta?

Proiecte precum NVIDIA GeForce Now și Google Stadia au încercat să ne ofere fix asta: gaming de calitate acceptabilă care nu necesită altceva în afară de o conexiune bunicică la internet și un dispozitiv pe care să-l rulezi. Ok, știu că nu sunt perfecte, știu că există input lag și că lista de jocuri este limitată, dar poți să îți cumperi un televizor inteligent mid-range și o să poți să te joci direct pe el. Și ca să înțelegeți cât de mișto este asta, amintiți-vă cum ne chinuiam pe la începutul anilor 2000 să facem rețele de cartier și troc de CD-uri. N-au trecut nici 30 de ani de-atunci și suntem aici, în era în care te joci fără PC; la naiba, fără cablu de net măcar.

Logitech G Cloud – Consolă de gaming… în cloud?!

Dar există și oameni care au privit mai departe de chestiile astea și au decis că vor să combine the best of both worlds. Cum adică? Adică cei de la Logitech care au luat conceptul de consolă și l-au combinat cu gamingul în cloud. Iar inspirația a fost foarte bună aici. Într-o piață în care Nintendo Switch vinde în draci și Steam Deck s-a dovedit a fi un adevărat succes, Logitech a simțit că mai este loc pentru o a treia consolă portabilă; mai ales că și asta este unică în felul ei.

Logitech G Cloud consola de jocuri in cloud gaming

Nintendo Switch are în spate un catalog de jocuri super tare și servește ca platformă exclusivă pentru Mario, Zelda, Donkey Kong și toate personajele de la Nintendo. Pe de altă parte ai Steam Deck, care este un PC portabil cu Linux care în ciuda dificultăților impuse de sistemul de operare reușește să ruleze multe jocuri mari la detalii decente și lista de compatibilitate continuă să crească.

Specificații și Ecran

Aici își face apariția Logitech G Cloud. Consola portabilă care rulează jocuri din cloud și atât. Și de aici vreau să fiți atenți la abordarea producătorului pentru că mi se pare că a nimerit-o binișor cu jucăria asta. Deci se ia o platformă de telefon cu un procesor Qualcomm Snapdragon 720G, adică un procesor decent, dar nu flagship așa cum s-ar fi așteptat mulți. Adică și eu credeam inițial că o să vedem un Snapdragon 888+, dar am realizat brusc că nici nu îi trebuie mai mult.

Am deschis consola, am intrat în meniul principal și am fost întâmpinat direct de NVIDIA GeForce Now și Xbox Game Pass. Adică nu ai nevoie de jocuri instalate pe consolă pentru că le joci direct de pe aplicațiile de streaming care domină acum piața. M-am conectat la GeForce Now, mi-a încărcat librăria de jocuri și am intrat direct în Forza Horizon 5. M-am dat câteva curse, am testat și input lag-ul și problemele de conexiune. Și spre surprinderea mea am avut parte de o surpriză chiar plăcută. Pe lângă niște sughițuri de pe la începutul primei curse, probabil până sa-ncalzit puțin dragonul din procesor, nu am putut observa inconsistențe de conexiune, ori un input lag cu care să nu te poți obișnui.

Logitech G Cloud consola de jocuri in cloud gaming

După aceea am dat și un Halo Infinite pe Xbox Game Pass și aici chiar nu am avut nimic de reproșat. Adică totul a mers out-of-the-box; m-am conectat cu contul de Xbox, mi-a încărcat librăria, am selectat jocul și am apăsat pe Confirm. Bum, a încărcat aproape instantaneu și am dat drumul la o misiune. Și m-am pierdut acolo ceva timp, mai exact trei ore pe ceas pentru că m-a impresionat ecranul de pe această consolă.

Nu este ceva nemaivăzut, ori vreo nebunie OLED. Este un IPS ordinar, cu diagonală de 7”, rezoluție FullHD și 60Hz rată de refresh. Dar după ce m-am jucat pe 720p-ul de pe Switch și 900p-ul puțin ofilit de pe Steam Deck, parcă asta avea mai multe detalii, imaginea arată mai bine și culorile au fost precise și vii. Nici luminozitatea nu este rea, cu o valoare maximă de 450 de nits care arată binișor și-n condiții de iluminare puternică. Mai apar reflexii pe ecran când și când, dar nu cred că vei sta prea des cu consola în mâna fix sub bătaia soarelui.

Calitatea construcției

Și vă garantez că dacă puneți mâna pe o consolă Logitech G Cloud o veți ține acolo ceva timp. Forma este ergonomică și pică perfect în palmă. Materialele sunt foarte calitative și au textura plăcută la atingere, se simte consistent, e greuță și comparativ cu dimensiunile, este echilibrată bine. Nu are o parte mai grea care să tragă ecranul spre ea, nu se simte greoaie în mână, e fix ce trebuie. Ba chiar mă încăpățânez să zic că este construită mai bine decât Steam Deck. Nu se simte așa fragilă și faptul că este dintr-o bucată ajută mult cauza aici. Butoanele sunt și ele ok, chiar dacă la fel ca la toate consolele portabile, sunt cam inconsistente. De fapt cam toate butoanele se simt diferit între ele, ceea ce știrbește puțin din experiența de apăsare, dar am înțeles că am testat un engineering sample și că varianta finală va include câteva fix-uri. Dar momentan butoanele sunt acceptabile iar stick-urile chiar sunt ok. Aici nu am comentarii, fac fix ce trebuie să facă niște thumbstick-uri.

O altă chestie mișto este că sună tare și clar. Difuzoarele din Logitech G Cloud se ridică la așteptările setate de ecran și construcție, iar mica consolă urlă cât o țin plămânii; și urlă bine. Așadar poți să stai pe o bordură cu rockereala la maxim pe ceva care sună mai tare decât un telefon, dar mai încet decât o boxă portabilă dată tare. E fix volumul la care te suportă vecinii și înțelegi și tu ce se întâmplă. Iar în jocuri, ținând-o aproape de cap, nu prea o să stai cu volumul la maxim ceea ce ajută claritatea sunetului.

Cum se comportă Logitech G Cloud în utilizarea de zi cu zi?

Ok, construcție, procesoare, ecrane, dar hai să vedem cum funcționează. Switch are sistem proprietar, Steam Deck e cu Linux, iar aici, Logitech G Cloud intră în joc cu Android. Chip de telefon, sistem de telefon: Android 11. Da, e depășit în momentul ăsta, dar nici că îți pasă. Androidul instalat pe consola portabilă este modificat masiv și ce-a mai rămas din el este sistemul de rulat aplicații și câteva elemente de interfață. În schimb a fost transformat în monstrul lui Frankenstein cu o interfață grafică masivă. Dar interfața asta grafică e destul de mișto dacă e să fiu sincer. Adică se concentrează pe scopul pentru care a fost creată: gaming. Și cum o deschizi dai nas în nas cu verzișorii de la NVIDIA și XBOX… și cam atât. Ai niște iconițe de setări, una-alta d-astea uzuale și aia e tot ce îți arată. Și chiar dacă e mișto și-și servește scopul cu succes, i-ar putea induce pe unii în eroare.

Fiind vorba despre Android, automat poți instala aplicații 3rd party. Și ce oportunitate deschide chestia asta? Păi, emulatoare! MULTE EMULATOARE! Chiar dacă nu e un chip flagship, Snapdragon 720G-ul asta este un octa-core a cărui frecvență urcă până-n 2.3GHz. Adică destul cât să ruleze fără probleme SNES, PS1, Gameboy Advance, chiar și PS2 și PSP. Bine, ăsta din urmă e puțin mai tricky pentru că te poți lovi rapid de capacitatea de stocare limitată la 64GB. Dar tot răul spre bine că are slot de card microSD, așa că poți să descarci toate ROM-urile pe care le vrei. Și la rezoluție FullHD, multe chiar arată bine.

Logitech G Cloud consola de jocuri in cloud gaming

Logitech G Cloud cam oferă opțiuni. Ai cele mai populare platforme de gaming în cloud care îți oferă o librărie imensă de jocuri la prețuri destul de corecte, ai emulatoarele care vin cu atât de multe opțiuni că nu-ți ajunge o viață să treci prin toate și mai ai și ADN-ul consolei, adică Android și jocurile care rulează pe el: mai un Asphalt, mai un Doodle Jump sau Subway Surfers; idei de jocuri să ai că șansele să le ruleze sunt mari.

Durata de viață a bateriei este surprinzătoare

Și cu o selecție atât de mare de jocuri, bateria din consola celor de la Logitech a fost aleasă numai bine. Producătorul susține că te duce mai bine de 12 ore în scenariu normal de utilizare. Că până la urmă, când te joci din cloud nu prea consumi resurse, iar emulatoarele de chestii precum Gameboy Advance rulează și pe un singur nucleu, deci load-ul e jos. Și cât am testat-o în cadrul prezentării de la Berlin, băi chiar îl cred. Adică am luat consola în brațe cu 71% baterie și m-am jucat vreo trei ore. În timpul ăsta am consumat puțin și am lăsat jucăria pe masă cu 53%. Bine, luminozitatea destul de jos că eram la interior și sunetul direct prin difuzoare, deși erau pe acolo niște căști Bluetooth.

Logitech G Cloud consola de jocuri in cloud gaming

Deci, cât costă o jucărie d-asta? Merită investiția?

Să trecem la partea mai puțin idilică din povestea lui Logitech G Cloud: prețul. Trei sute de euro, ori rotund vreo 1.500 – 1.800 de lei. Și la banii ăștia primești o consolă portabilă cu Android, un procesor nu foarte puternic, un ecran FullHD de 7 inch și abilitatea de a rula jocuri în Cloud. Care costă, că e cu abonament, ori și cu jocuri în cazul GeForce Now. Adică e o investiție mai scumpă decât Switch și Series S care necesită și abonament lunar. Și nu poți să joci tot ce vrei pe ea.

Dar o să fac și pe avocatul diavolului și-o să spun că modul în care este construită și experiența de utilizare per total, îți pot schimba părerea destul de mult. Nu știu cum să vă zic, dar nu-mi venea s-o mai pun jos. E comodă rău în mână, ecranul e nice și luminos, sunetul nu lasă loc de reproșuri și jocurile rulează bine. Doar că eu deja am jocuri și abonamentele necesare. Și în condițiile astea, unu’ ca mine ar putea vedea o astfel de investiție ca pe una bună. Personal chiar cred că gamingul în cloud va acapara încetul cu încetul piața și în vreo cinci ani de-acum înainte PlayStation-ul o să vină integrat iarăși în televizoare. Care nu s-au prins, este vorba despre un televizor Sony Bravia (deh) care venea cu un PlayStation 2 integrat, undeva prin 2010.

Logitech G Pro Racing Wheel – Dacă G29 ți-a plăcut, ăsta e următorul nivel

Am făcut cunoștință cu Logitech G Cloud la evenimentul de prezentare logi PLAY Berlin 22. Am fost invitați alături de colegi de breaslă din toată lumea la un mini-festival Logitech în care am văzut consola portabilă, am văzut o gamă nouă de produse pentru creatorii de conținut și streameri și am văzut cel mai nou volan de curse de la producătorul elvețian. Știți că mi-a plăcut Logitech G923 când l-am avut la test, iar de atunci am tot tras pe el, iar acum am făcut cunoștință cu Logitech G PRO Racing Wheel. Adică ce a rezultat din cei 25 de ani de experiență pe care producătorul i-a adunat în acest segment de piață.

Logitech G Pro Racing Wheel volan de curse

Dacă Logitech G25, G27 și G29 par a fi construite cu aproximativ aceleași elemente, de la formă, la modul în care arată volanul și produsul ca întreg, Logitech G PRO Racing Wheel este un produs unic în catalogul companiei. Este mare, este construit mult mai bine, are un sistem de force feedback extrem de precis și puternic și niște pedale hidraulice care pot fi personalizate în fel și chip. Adică adio pedală de frână pe care trebuie să apeși cu toată forța de pe G923. Bun venit sistem hidraulic minunat pe care-l pot ajusta după cum vreau eu și mușchii mei. Și poți să muți pedalele, să le înalți sau să le cobori, să le aranjezi între ele; doar timp să ai ca să îți dedici vreo jumătate de ora ajustării.

Și volanul ăsta nou vine cumva la pachet cu un scaun dedicat de la Playseat. Aceștia au colaborat cu Logitech pentru a crea nu doar un scaun, ci un întreg cockpit pentru volanul ăsta. Și ce a rezultat este cel mai comod scaun de curse în care m-am așezat și un suport metalic atât de gros și solid că nici măcar nu a oftat când mi-am pus cele 100 și destule kilograme în el.

După ce m-am înghesuit acolo am avut ocazia să mă joc. Și a avut cu ce, întrucât Logitech G PRO Racing Wheel arată și se simte foarte amuzant. Adică este precis, oferă o experiență realistă, dar asta este și schema; e atât de bine făcut încât e o plăcere să conduci pe el. Bine, asta vine de la oameni care nu au explorat adâncurile volanelor de curse serioase. Suntem turiști care au băgat degetu-n apă cu volane de la Logitech. Și-am văzut că hobby-ul ăsta este așa, ca watercoolingul. Ai soluții all-in-one ieftine care sunt cu apă doar așa de efect și design, mai ai modele AiO scumpe care oferă performanță mai mare decât un double-tower pe aer și după aia ai sistemele custom. La fel și aici, unii au volan custom, alții își schimbă sistemele de force feedback și le tunează atent ca să imite realitatea cât mai bine, unii vin cu schimbătoare șmechere și sisteme de frână de mână pentru drifturi, iar unii se mulțumesc cu ce face Logitech.

Logitech G Pro Racing Wheel volan de curse

Și cu lansarea asta, producătorul a încercat la fel ca și în cazul lui G Cloud, să rămână pe linia aia subțire dintre lumi. Așa că este în continuare un All-in-One comercial, nimic custom, dar își înmoaie vârfurile degetelor în lumea asta entuziastă. Motorul de vibrații TRUEFORCE este cel mai avansat sistem pe care l-a introdus Logitech, calitatea construcției, butoanele și manetele de pe el se simt foarte bine și nu mai zornăie ca la G923, pedalele sunt dumnezeiești și volanul este detașabil, oferind un oarece grad de personalizare. În combinație cu pedalele care permit înlăturarea ambreiajului pentru cei care joacă semi-auto și auto, fac din Logitech G PRO Racing Wheel produsul numai bun dacă vrei să te apuci de hobby-ul ăsta și nu ești încă pregătit să-ți faci un setup custom, așa că alegi următoarea cea mai bună variantă și iei un semi-all-in-one de calitate.

Prețul nu e mic, iar la 1000€ îl văd greu de vândut, dar nu este un produs de serie și are un public limitat care îl va aprecia… și probabil o marjă de profit destul de mare încât să merite riscul dacă rămân cu ele nevândute. Și tare mă îndoiesc că asta din urmă este o variantă reală pentru Logitech.

Logitech G Pro Racing Wheel volan de curse

O primă impresie interesantă

Și cam astea fuse, că aici a fost crema evenimentului logi PLAY Berlin 22. Da, da, luminile de stream sunt nice și căștile in-ear fără fir pentru gaming or suna fain, dar boss, o consolă portabilă pentru cloud gaming și un nou go-to pentru amatorii de simulatoare auto sună mai important, mai majestic așa. Partea mișto a fost că fiind un eveniment destul de limitat ca număr de participanți, fiecare a avut ocazia să se joace mult cu noile produse. Adică am stat vreo trei ore la G Cloud, asta după ce mă jucasem alături de încă doi băieți de pe acolo vreo patru ore de Assetto Corsa pe G PRO Racing Wheel. Așadar, astea-s părerile după primele câteva ore de utilizare. Sunt sigur că pe termen lung ar apărea ceva schimbări, fie ele în bine sau în rău, dar momentan produsele nu sunt chiar disponibile și din ce-am înțeles eu pe scurt așa, vor apărea în România abia prin 2023, cândva pe la început.

Mă îndoiesc oricum c-o fi îngrămădeală pe ele pentru că sunt destul de nișate. Românu’ nu prea gustă din norișori că e mai ancorat în realitate și nu acceptă evoluția logică a lucrurilor, iar de volane nici să nu îi zici. Îți dai seama ce reacții ai stârni dacă te-ai duce într-o parcare de Kaufland și le-ai spune băieților că ai dat 2.000€ pe volanul de curse de la Logitech și scaunul Playseat aferent?! Sughiță vreo două Passat-uri și-un Golf 4.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

2 comentarii

  1. Marinake, dragule, am o curiozitate:

    Volanul Logitech G PRO Racing Wheel ar încăpea prins de birou?

    Sunt curios, de asemenea de o comparație Thrustmaster – Logitech în ceea ce privește volanele

    Mulțumesc

  2. Salut, din ce văd pe pagina oficială și ăsta are o menghină de prindere. Este așezată central și pare detașabilă, comparativ cu sistemul „pe șurub” de la modelele mai vechi. Cât despre comparația cu Thrustmaster, pare că de data asta Logitech sunt foarte competitivi atunci când vorbim despre calitatea construcției și tot ce ține de force feedback. Volanul ăsta nou a fost dezvoltat cu ajutorul cu Lando Norris, deci m-aștept că o să fie ceva mai realist decât G29. Dar și prețul a fost ajustat corespunzător upgrade-ului hardware.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button