PC

Logitech anunță un mouspad cu încărcare wireless

Cu siguranță ați văzut în ultima vreme mousepad-uri RGB și v-ați gândit că probabil ar fi aplicații mai bune pentru un mousepad alimentat la curent. Logitech pare să fi găsit una.

Compania a lansat Logitech G Powerplay, un mousepad care are capacitatea de-a încărca wireless un mouse compatibil, pe toată suprafața sa. Țin să menționez că cei de la Corsair au o soluție similară, dar nu funcționează pe toată suprafața mousepad-ului, însă are compatibilitate ceva mai largă.

Powerplay este un sistem mai constrâns, Logitech spunând că a fost dezvoltat pe parcursul a patru ani de zile, și ca urmare nu poate fi deocamdată compatibil cu lucruri precum telefonul vostru. Dar pentru modelele de mouse Logitech cu care are compatibilitate, mousepad-ul oferă încărcare constantă, așa că dispare teama că veți rămâne fără baterie atunci când vă este lumea mai dragă.

Deocamdată doar două modele sunt compatibile, mouse-ul G903 și mouse-ul G703, nu tocmai o gamă largă pentru un mousepad care costă 100 de dolari. Cei curioși își pot cumpăra un astfel de dispozitiv din luna august. Cu puțin noroc, se vor elucida mai multe detalii tehnice și poate se va crea un fel de compatibilitate pentru mai multe periferice și poate chiar telefoane.

[The Verge]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button